Rezonanţa Schumann (Frecvenţe RS) şi biocomunicaţii
Rezonanţa Schumann (RS) constituie poate suportul unui proces de percepţie extrasenzorială (PES) de tip radar pentru toate fiinţele vii. Frecvenţe oarecare pot fi absorbite şi re-emise prin orice obiect conform schemelor de interferenţe specifice. Aceste „unde rezonante” pot să fie modelate intenţionat în frecvenţă sau în formă în scopul de a transmite anumite informaţii (scheme de interferenţă).
Decodate de creier, ele revin aproape instantaneu pe „spatele” rezonanţei Schumann şi sunt apoi traduse de creier în informaţii conştiente. Între altele, biografia infomaţiei poate fi înscrisă intenţionat la distanţa pe o ţintă de o interfaţă senzorială primitivă de tip radar pe o undă purtătoare de RS. Toate astea dar şi alte mecanisme sunt atribuite faptului că frecvenţele RS se află în gama lor mediană.
La Sedana, în Arizona, Ben Lonetree, un inginer electrician, abserva intens frecvenţele RS, pe care el le numeşte „Vocea Planetei”, cât şi câmpul magnetic terestru. El este specialist în măsurarea ELF (frecvenţe foarte scăzute) şi în ULF (frecvenţe ultra scăzute) şi are o mare experienţă în tehnologia IRM (Imagerie prin Rezonanţă Magnetică).
Ritm şi haos în ionosferă
Ritmul vieţii a evoluat într-un mod continuu de-a lungul erelor. Trăim într-o matrice complexă de câmpuri oscilante. Cea mai mică fluctuaţie într-un câmp îmbucat provoacă perturbaţii în altele. Impulsurile călătoresc toate în jurul lumii de mai multe ori pe secundă între suprafaţa planetei şi ionosferă, trimiţând semnale de coordonare tuturor organismelor. Aceste semnale ne leagă de câmpul electromagnetic global. De la numele inventatorului său, Rezonanţa Schumann (RS) este pulsul care bate măsura vieţii pe planeta noastră.
La fel cum bate un ceas, loviturile reactivează constant această undă staţionară.
Mergem cu toţii în cadenţa acestei tobe cosmice, bătaia inimii noastre planetare, care fixează tempo-ul sănătaţii. Dar azi, sub pretextul progresului şi al apărării, acest stimulator este ameninţat şi sunt cheltuite mari sume de bani pentru această exploatare a atmosferei, prin programul „războiul Stelelor” şi fascicolul de energie HAARP (Hihg – frequency Active Auroral Research Program) care este deja operaţional la Gakona, în Alaska.
Ritmul vibrator al mediului nostru, motorul fundamental al oricărei vieţi pe planeta noastră albastră, este ameninţat prin manipulări umane ale ionosferei cum ar fi tehnologia programului HAARP. Anumiţi oameni de ştiinţă au mers până acolo încât au declarat că atmosfera înaltă era „vie”, transmiţând un fel de conştiinţă tuturor fiinţelor vii.
Aşa cum au arătat atentatele la stratul de ozon şi alte calamităţi ecologice, este periculos de a te juca cu Natura. A atinge acest sistem l-ar putea distruge, şi noi odată cu el. Pare evident că nu trebuie să riscăm o asemenea miză. Practic, nicio cercetare serioasă nu s-a efectuat în domeniile sau problemele supravieţuirii noastre ca specie.
Un număr de 90 de deputaţi ruşi au semnat o moţiune contra programului HAARP, declarând că aceste experienţe vor duce la arme capabile de a distruge comunicaţiile şi echipamentele vaselor spaţiale şi rachetelor, de a provoca accidente grave în reţelele electrice şi în cele de instalaţii gaze/ulei şi, în fine, de a avea efecte negative asupra sănătaţii mentale a populaţiilor din regiuni întregi.
Ionosfera ne protejează de radiaţiile mortale ale Soarelui şi de spaţiu. Şi acum, cu undele radio la frecvenţele înalte se dau găuri în această pătură protectoare, preluând riscul de a distruge accidental evoluţia fragilă a planetei şi a speciei umane (sau a tuturor speciilor de pe planetă). Consecinţele ar putea fi deci absolut devastatoare şi incalculabile, ireversibile.
Strategic Defense Initiative (SDI) plasează această tehnologie de modificare a mediului în mâinile comandamentelor militare, ceea ce nelinişteşte profund ameninţarea. Cum ele beneficiază de un mandat de securitate naţională, nu ştim exact ce vor face şi ne temem. Să sperăm că nu se va întâmpla nimic rău pentru omenire şi că nu va fi prea târziu…
Perturbaţiile ating climatul terestru
Pentru a înţelege fragilitatea planetei noastre trebuie văzută regiunea noastră din spaţiu din punct de vedere astrofizic. Apare că cea mai mică perturbare a atmosferei noastre poate provoca rupturi dramatice în cursul destinului nostru geofizic. Numeroase forţe şi complexe afectează deja Terra şi în special structura climatică mondială. La scară mare, există o ameninţare de eră glaciară din cauza supernavelor, ale căror raze cosmice generează nori atunci când ating atmosfera, răcind-o. Între altele, sistemul solar traversează partea cea mai densă a galaxiei Căii Lactee pe un ciclu aproximativ de 30 milioane de ani.
Acest nor molecular dens şi fluctuaţiile „mareelor” galactice de materie îndepărtată pot destabiliza comete în norul lui Oort şi a le îndrepta spre planete şi Soare. Ploile de mici comete, numite „rafale de impacturi” vor acţiona, de-a lungul mileniilor, asupra mişcărilor straturilor de gheaţă şi vor provoca extincţii masive. Ele vor afecta de asemenea termosifonul oceanic (aport excesiv de apă dulce) care funcţionează ca un însoţitor oceanic global. Această pompă pe bază de sare deplasează apa caldă către zonele reci din nord, cât şi spre coasta de est a SUA şi Europei, şi le fac locuibile în timp ce ea răceşte tropicele. Distrugerea sa ar avea drept consecinţă oprirea circulaţiei apelor calde sărate din Golful Stream către nord, deschizând o nouă eră glaciară.
Hotarul evoluţiei nu este selecţia naturală, ci climatul şi gheaţa. În cursul ultimilor 2,5 milioane de ani, masele de gheaţă au migrat de 30 de ori de la formarea istmului Panama, care a blocat circulaţia tropicală între Pacific şi Atlantic. Astfel apa caldă a fost deviată către nord, sau s-a transformat în zăpadă şi a format gheţari. Gheţarii avansează sau regresează în funcţie de oscilaţiile Terrei.
Secetele produse de aceste cicluri glaciare au făcut să regreseze pădurile tropicale umede, lăsând loc savanelor. Iar strămoşii noştrii au părăsit pădurile, dezvoltându-şi inteligenţa pentru a supravieţui şi a deveni oameni moderni. Inteligenţa şi puterea de adaptare au devenit caracteristicile noastre pentru că a trebuit să supravieţuim în climaturi instabile. Doar o mie de generaţii au trecut de la ultima eră glaciară în Europa, pe atunci populaţia fiind incredibil de redusă din cauza rigorii climatului. Toate cercetările arată că sistemul climatic terestru comportă schimbări sensibile care, la un moment dat, fac să basculeze sistemul unui mod de funcţionare stabil în altul. Cum s-a văzut cu El Nino, sistemele oceanice controlează climatele continentelor. Este de asemenea ceea ce dezvăluie sedimentele de pe fundurile marine, straturile de gheaţă din calote şi fosilele. Toate indică faptul că convectorul oceanic s-a oprit deja în trecut. Conform cercetătorilor, pompa se află la relanti şi ar putea da semnalul unei schimbări bruşte şi catastrofice. Un studiu apărut în 2002 indică faptul că curenţii marini din adâncimi se răcesc la 20 %, ceea ce nu este un semn bun. Topirea şi fragmentarea gheţarilor ar putea să accelereze procesul. Examenul fosilelor demonstrează că o distrugere s-ar putea produce într-un deceniu şi să se menţină timp de secole.
Această nouă noţiune de modificare climatică rapidă este astăzi universal cunoscută, iar aceste declanşări pot produce variaţii de aproximativ 10° C într-un deceniu, urmate de o stabilizare de 20 de ani, apoi de o răcire de circa 20° C în cursul următorilor 20 de ani. Variaţiile au fost mai puţin violente în cursul ultimilor 8. 000-10. 000 ani, dar instabilitatea solară, înclinarea axei şi încetinirea curenţilor ar putea să grăbească reîntoarcerea. În plus, există manipulările umane asupra climatului prin tehnologie şi arme cu raze energetice. O creştere a temperaturii de la 3 la 4° C dar ar putea declanşa o înalţare a nivelului mărilor de ordinul a 20 m în zece ani!
Urmarea răcirii şi a topirii gheţii va crea un ciclu în care temperaturile vor cunoaşte creşteri de 8-10°C în 30 de ani. Imediat curenţii oceanici se vor deplasa şi noi ritmuri cald/frig se vor instala. Noi mări de adâncimi reduse vor înghiţi pământurile. Terenurile agricole vor fi inundate, ceea ce va antrena o reducere a resurselor alimentare. Aproximativ 30-40 % din terenuri vor fi pierdute şi omenirea se va confrunta cu valuri de inundaţii teribile pe toate continentele. Comerţul şi industria vor fi distruse.
Mările tropicale s-au reîncălzit de la 1 la 1,44°C în cursul ultimilor 100 ani şi gheţarii s-au topit în mumeroase locuri de pe Terra. Cercetarea indică că Soarele – însuşi se află într-un ciclu de reîncălzire şi va putea fi un factor semnificativ al reîncălzirii planetei (0,55°C pe an din 1880). Primele rezultate par să arate că Soarele emite 0,05 % din radiaţii în plus pe decadă din 1970. Această creştere estimată a emisiei solare implică vânturi solare mai puternice măturând înaltul atmosferei terestre, provocând excitarea sa şi ionizarea sa prin particule încălzite. I se poate atribui Soarelui aproximativ jumatate din încălzirea globală din acest ultim secol. Cu cât el este mai încălzit, cu atât mai mult deviază razele cosmice. Dacă asta persistă timp de decenii, vor putea apărea fluctuaţii climatice spectaculoase aşa cum s-a produs în timpul „Micii Ere Glaciare” între sec. XII şi XVII. Emisia de energie prin Soare variază conform unui ciclu de 11 ani şi a cunoscut două puncte în 2000 şi 2002. Minimum va avea fără îndoială loc peste trei ani. Aceste schimbări ale ciclului solar produc pe Terra schimburi pe termen scurt.
Temperatura din atmosfera înaltă este de două ori mai ridicată atunci când este bombardată de un maximum de emisie solară. În timpul acestei perioade atmosfera se dilată şi se întinde în spaţiu până atinge şi depăşeşte orbita Staţiei Spaţiale Internaţionale. Asta va merge până va creşte dâra staţiei şi necesită frecvente ajustări de orbită utilizând creşterea navetelor. Recent a devenit posibil de a se măsura activitatea solară mai uşor şi cu mai multă precizie în afara atmosferei noastre. Putem acum să măsurăm energia solară totală a tuturor lungimilor de unde şi deduce o rezultantă numită Total Solar Irradiance (TSI), adică strălucire energetică totală a razelor solare. În prezent există o dezbatere privind chestiunea de a şti dacă indicaţiile de creşteri actuale constituie o tendinţă pe termen lung sau o aberaţie trecătoare. Într-un studiu recent, au fost analizate informaţiile de la şase sateliţi în orbita terestră în diverse perioade de timp de 24 de ani.
Richard Wilson, un cercetător de la Columbia University a descoperit, într-o serie de informaţii erori care au împiedicat ca studiile precedente să dezvăluie tendinţa. Dar noul studiu arată că TSI a crescut cu aproximativ 0,1% în 24 de ani. Acest lucru nu este însă suficient pentru a provoca schimbări climatice semnificative, afirmă Willson şi asociaţii săi în afară de faptul dacă acest proces de schimbare era menţinut timp de un secol. Pe perioade de timp atât de scurte de câteva zile, TSI poate varia la 0,2 % din cauza numărului şi mărimii petelor care traversează suprafaţa discului solar. În acest timp cercetătorii estimează că această variaţie, despre care se spune că nu poate influenţa climatul, este egală cu cantitatea totală de energie utilizată global în timp de un an de omenire.
Manipularea ionosferei
Formarea de găuri în ionosfera supraîncălzită poate provoca bulversări meteorologice catastrofice. Există un risc potenţial ca acestea să fi fost declanşate de militari, pentru a destabiliza regiuni întregi prin perturbaţii climatice fără măcar să fi recurs la un război convenţional. A pune la punct o asemenea armă în scopuri economice şi strategice ar putea provoca distrugerea sistemelor ecologice şi de a perturba grav producţia agricolă. Departamentul Apărării a pus în aplicare informaţii şi dispozitive de supraveghere meteorologică relative la acest program. Speculaţii recente au încercat de a face o legătură între misterioasele dâre care se zăresc pe cer şi dezvoltarea tehnologiei HAARP.
Unii cred că puterea reflectizantă a acestor nori (sau dâre) ar putea influenţa încălzirea atmosferei. Se pare că analizele „părului îngerilor” recoltate în atmosferă după o zi de difuziune conţin anumite toxine. S-au indentificat bacterii virale, mucegaiuri toxice, negru de cărbune şi dibromură de etilenă. Întrebări se pun şi despre subiectul acestor difuzări privind o creştere a puterii reflectorizante a anumitor straturi din atmosferă. Ele sunt cauza unei reduceri masive a producţiei de ioni negativi prin intermediul pădurilor, ceea ce ar putea fi fatal oricărei vietăţi biologice. Între altele, marea secetă care a afectat vaste reugiuni se presupune că are un raport cu sarea şi bariu, puternic toxic şi absorbant de umiditate (până la de şapte ori propria sa greutate), care a fost detectat în mari cantităţi în atmosfera imediat după faimoasele dâre. Acestea ar putea fi deci legate de HAARP şi aplicaţiile sale potenţiale la controlul climatic. ARCO Petroleum deţine brevetele acestei tehnologii a lui Tesla. Se pare că proiectul HAARP, acum câţiva ani, a fost finanţat chiar de ARCO.
Numeroase grupuri de cercetare raportează că suntem inundaţi constant de ELF (frecvenţe foarte scăzute), ca un fel de „ceată” electronică. Aceste ELF pot fi mortale pentru orice viaţă biologică căci ele modifică frecvenţele vibratorii naturale ale fiinţelor vii, provocând grave disfuncţii, cum ar fi o gândire iraţională, incapacitatea de a se concentra, oboseala cronică şi/sau moartea. A inteveni asupra acestui sistem dinamic pentru a-l echilibra delicat ar putea duce la o catastrofă, comparabilă cu o avalanşă. Potenţialele „încălziri ale ionosferei” sunt cu adevărat înspăimântătoare. Nu avem nicio idee de ceea ce ar putea rezulta din intervenţiile pe termen lung asupra acestui echilibru sensibil al ionosferei şi al temperaturii globale, toate acestea fiind legate la termosifonul oceanic mondial, a cărui sursă se găseşte în largul Groenlandei.
Climatul nu este deci suficient de perturbat de activitatea umană? Trebuie oare să agravăm şi mai mult problema jucându-ne cu aceste fascicole de energie? ONU organizează dezbateri privind schimbările climatice, gazele cu efect de seră şi „armele non mortale”, pe care americanii şi ruşii le-ar putea pune în practică. „Războiul meteorologic” implică declanşarea de perturbaţii atmosferice cu ajutorul undelor radar ELF. Astfel, SUA vrea să „posedeze timpul” şi staţiile spaţiale pentru a-şi stabili dominaţia militară, remodelând schemele naturale şi stăpânind comunicaţiile globale.
Recente informaţii ştiinţifice au determinat că HAARP este în întregime operaţional şi posedă potenţialitatea de a declanşa inundaţii, secete, uragane şi cutremure. Din punct de vedere militar, HAARP este o armă de distrugere masivă. Potenţial, este un instrument de cucerire capabil de a destabiliza selectiv agricultura si sistemele ecologice din regiuni întregi. Chiar dacă nu s-a demonstrat că această tehnologie a fost folosită, ar trebui ca ONU să considere consecinţele unui „război al mediului” in paralel cu dezbaterile privind sechelele climatice provocate de efectul de seră.
Dr. Rosalie Bertell confirmă că „oamenii de ştiintă militari americani… lucrează asupra sistemelor meteo ca arme potenţiale. Metoda constă într-o potenţializare de furtuni şi determinarea curenţilor de vapori în atmosferă în scopul de a provoca secete, sau inundaţii ţintelor…”
Un vechi ofiţer militar francez, Marc Filterman, schiţează diverse tipuri de arme „non convenţionale” utilizând radio frecvenţe. El face aluzie la un „război al timpului”, indicând că SUA şi Uniunea Sovietică au „stăpânit deja cunoştinţele necesare pentru a declanşa bruşte variaţii climatice (uragane, secete) la începutul anului 1980.”
Există dispozitive mai modeste la Arecibo în Puerto Rico, la Fairbanks în Alaska, la Tromso în Norvegia, şi la Moscova, Nizhny Novgorad şi Apatity în Rusia, cât şi la Harkov în Ucraina, la Dushhanbe în Tadjikistan, şi poate în Israel (într- un loc necunoscut). HAARP a fost prezentat opiniei publice ca un program de cercetare ştiinţifică şi academică. În acelaşi timp documente militare americane par să sugereze că principalul său obiectiv este „de a exploata ionosfera în contul Ministerului Apărării.” Un studiu al US Air Force semnalează utilizarea de „modificări ionosferice induse” ca mijloc de a modifica mecanismele climatice şi de a bruia radarele şi comunicaţiile duşmanului.
HAARP şi programul „Joint Vision 2020”
De aproape 100 de ani, la nivel internaţional se preocupă de HAARP şi de proiectele conexe care pun în operă fascicole de energii similare. Presa occidentală a denunţat planul de apărare antirachete şi de lasere orbitale „Joint Vision 2020” ca unul extrem de periculos care tinde să pună în practică dominarea mondială a SUA. Dennis Kucinich, declara în timpul unei emisiuni că Joint Vision 2020 era deja un program activ de experienţe privind energiile dirijate. La 9 noiembrie 2002, Carol R. Schuster, director al Defense Capabilities and Management la General Accounting Office (GAO), informa membrii de la Democratie Minority despre subiectul programului. El a explicat că acest plan punea accent de asemenea pe importanţa experimentului destinate de a încerca inovaţiile în materie de conflict armat. Un detaşament special de comandanţi interarme al SUA şi şefii de state majore au armat investigaţiile lor şi caută mijloace de a dezvolta un armament electronic capabil de a distruge orice opoziţie în lume, de-acum şi până în 2020.
Schuster confimă comentariile lui Kucinich: în 1998, comandamentul interarme SUA a întreprins un program corelat de experimentare de noi concepte de război susţinând planul Joint Vision 2020. HAARP este realizat de US Navy şi US Air Force şi constituie un element cheie al strategiei Joint Vision 2020. Un plan de programare, HAARP Joint Service elaborate în februarie 1990, de laboratorul de geofizică al Air Force şi Navy‘s Office of Naval Research expune aplicaţiile militare ale planului. Acest document indică, între alte lucruri, că HAARP va fi utilizat pentru a genera unde de foarte scăzute frecvenţe pentru comunicarea cu submarinele din mări şi de eventualele aplicaţii de război, meteologice, cât şi în tentativele de a trage plecând de la procesele ionosferice naturale utilizand ionosfera ca reflectorul unui flux energetic destinat suprafeţei terestre.
La Sedana, în Arizona, Ben Lonetree, un inginer electrician, abserva intens frecvenţele RS, pe care el le numeşte „Vocea Planetei”, cât şi câmpul magnetic terestru. El este specialist în măsurarea ELF (frecvenţe foarte scăzute) şi în ULF (frecvenţe ultra scăzute) şi are o mare experienţă în tehnologia IRM (Imagerie prin Rezonanţă Magnetică).
Ritm şi haos în ionosferă
Ritmul vieţii a evoluat într-un mod continuu de-a lungul erelor. Trăim într-o matrice complexă de câmpuri oscilante. Cea mai mică fluctuaţie într-un câmp îmbucat provoacă perturbaţii în altele. Impulsurile călătoresc toate în jurul lumii de mai multe ori pe secundă între suprafaţa planetei şi ionosferă, trimiţând semnale de coordonare tuturor organismelor. Aceste semnale ne leagă de câmpul electromagnetic global. De la numele inventatorului său, Rezonanţa Schumann (RS) este pulsul care bate măsura vieţii pe planeta noastră.
La fel cum bate un ceas, loviturile reactivează constant această undă staţionară.
Mergem cu toţii în cadenţa acestei tobe cosmice, bătaia inimii noastre planetare, care fixează tempo-ul sănătaţii. Dar azi, sub pretextul progresului şi al apărării, acest stimulator este ameninţat şi sunt cheltuite mari sume de bani pentru această exploatare a atmosferei, prin programul „războiul Stelelor” şi fascicolul de energie HAARP (Hihg – frequency Active Auroral Research Program) care este deja operaţional la Gakona, în Alaska.
Ritmul vibrator al mediului nostru, motorul fundamental al oricărei vieţi pe planeta noastră albastră, este ameninţat prin manipulări umane ale ionosferei cum ar fi tehnologia programului HAARP. Anumiţi oameni de ştiinţă au mers până acolo încât au declarat că atmosfera înaltă era „vie”, transmiţând un fel de conştiinţă tuturor fiinţelor vii.
Aşa cum au arătat atentatele la stratul de ozon şi alte calamităţi ecologice, este periculos de a te juca cu Natura. A atinge acest sistem l-ar putea distruge, şi noi odată cu el. Pare evident că nu trebuie să riscăm o asemenea miză. Practic, nicio cercetare serioasă nu s-a efectuat în domeniile sau problemele supravieţuirii noastre ca specie.
Un număr de 90 de deputaţi ruşi au semnat o moţiune contra programului HAARP, declarând că aceste experienţe vor duce la arme capabile de a distruge comunicaţiile şi echipamentele vaselor spaţiale şi rachetelor, de a provoca accidente grave în reţelele electrice şi în cele de instalaţii gaze/ulei şi, în fine, de a avea efecte negative asupra sănătaţii mentale a populaţiilor din regiuni întregi.
Ionosfera ne protejează de radiaţiile mortale ale Soarelui şi de spaţiu. Şi acum, cu undele radio la frecvenţele înalte se dau găuri în această pătură protectoare, preluând riscul de a distruge accidental evoluţia fragilă a planetei şi a speciei umane (sau a tuturor speciilor de pe planetă). Consecinţele ar putea fi deci absolut devastatoare şi incalculabile, ireversibile.
Strategic Defense Initiative (SDI) plasează această tehnologie de modificare a mediului în mâinile comandamentelor militare, ceea ce nelinişteşte profund ameninţarea. Cum ele beneficiază de un mandat de securitate naţională, nu ştim exact ce vor face şi ne temem. Să sperăm că nu se va întâmpla nimic rău pentru omenire şi că nu va fi prea târziu…
Perturbaţiile ating climatul terestru
Pentru a înţelege fragilitatea planetei noastre trebuie văzută regiunea noastră din spaţiu din punct de vedere astrofizic. Apare că cea mai mică perturbare a atmosferei noastre poate provoca rupturi dramatice în cursul destinului nostru geofizic. Numeroase forţe şi complexe afectează deja Terra şi în special structura climatică mondială. La scară mare, există o ameninţare de eră glaciară din cauza supernavelor, ale căror raze cosmice generează nori atunci când ating atmosfera, răcind-o. Între altele, sistemul solar traversează partea cea mai densă a galaxiei Căii Lactee pe un ciclu aproximativ de 30 milioane de ani.
Acest nor molecular dens şi fluctuaţiile „mareelor” galactice de materie îndepărtată pot destabiliza comete în norul lui Oort şi a le îndrepta spre planete şi Soare. Ploile de mici comete, numite „rafale de impacturi” vor acţiona, de-a lungul mileniilor, asupra mişcărilor straturilor de gheaţă şi vor provoca extincţii masive. Ele vor afecta de asemenea termosifonul oceanic (aport excesiv de apă dulce) care funcţionează ca un însoţitor oceanic global. Această pompă pe bază de sare deplasează apa caldă către zonele reci din nord, cât şi spre coasta de est a SUA şi Europei, şi le fac locuibile în timp ce ea răceşte tropicele. Distrugerea sa ar avea drept consecinţă oprirea circulaţiei apelor calde sărate din Golful Stream către nord, deschizând o nouă eră glaciară.
Hotarul evoluţiei nu este selecţia naturală, ci climatul şi gheaţa. În cursul ultimilor 2,5 milioane de ani, masele de gheaţă au migrat de 30 de ori de la formarea istmului Panama, care a blocat circulaţia tropicală între Pacific şi Atlantic. Astfel apa caldă a fost deviată către nord, sau s-a transformat în zăpadă şi a format gheţari. Gheţarii avansează sau regresează în funcţie de oscilaţiile Terrei.
Secetele produse de aceste cicluri glaciare au făcut să regreseze pădurile tropicale umede, lăsând loc savanelor. Iar strămoşii noştrii au părăsit pădurile, dezvoltându-şi inteligenţa pentru a supravieţui şi a deveni oameni moderni. Inteligenţa şi puterea de adaptare au devenit caracteristicile noastre pentru că a trebuit să supravieţuim în climaturi instabile. Doar o mie de generaţii au trecut de la ultima eră glaciară în Europa, pe atunci populaţia fiind incredibil de redusă din cauza rigorii climatului. Toate cercetările arată că sistemul climatic terestru comportă schimbări sensibile care, la un moment dat, fac să basculeze sistemul unui mod de funcţionare stabil în altul. Cum s-a văzut cu El Nino, sistemele oceanice controlează climatele continentelor. Este de asemenea ceea ce dezvăluie sedimentele de pe fundurile marine, straturile de gheaţă din calote şi fosilele. Toate indică faptul că convectorul oceanic s-a oprit deja în trecut. Conform cercetătorilor, pompa se află la relanti şi ar putea da semnalul unei schimbări bruşte şi catastrofice. Un studiu apărut în 2002 indică faptul că curenţii marini din adâncimi se răcesc la 20 %, ceea ce nu este un semn bun. Topirea şi fragmentarea gheţarilor ar putea să accelereze procesul. Examenul fosilelor demonstrează că o distrugere s-ar putea produce într-un deceniu şi să se menţină timp de secole.
Această nouă noţiune de modificare climatică rapidă este astăzi universal cunoscută, iar aceste declanşări pot produce variaţii de aproximativ 10° C într-un deceniu, urmate de o stabilizare de 20 de ani, apoi de o răcire de circa 20° C în cursul următorilor 20 de ani. Variaţiile au fost mai puţin violente în cursul ultimilor 8. 000-10. 000 ani, dar instabilitatea solară, înclinarea axei şi încetinirea curenţilor ar putea să grăbească reîntoarcerea. În plus, există manipulările umane asupra climatului prin tehnologie şi arme cu raze energetice. O creştere a temperaturii de la 3 la 4° C dar ar putea declanşa o înalţare a nivelului mărilor de ordinul a 20 m în zece ani!
Urmarea răcirii şi a topirii gheţii va crea un ciclu în care temperaturile vor cunoaşte creşteri de 8-10°C în 30 de ani. Imediat curenţii oceanici se vor deplasa şi noi ritmuri cald/frig se vor instala. Noi mări de adâncimi reduse vor înghiţi pământurile. Terenurile agricole vor fi inundate, ceea ce va antrena o reducere a resurselor alimentare. Aproximativ 30-40 % din terenuri vor fi pierdute şi omenirea se va confrunta cu valuri de inundaţii teribile pe toate continentele. Comerţul şi industria vor fi distruse.
Mările tropicale s-au reîncălzit de la 1 la 1,44°C în cursul ultimilor 100 ani şi gheţarii s-au topit în mumeroase locuri de pe Terra. Cercetarea indică că Soarele – însuşi se află într-un ciclu de reîncălzire şi va putea fi un factor semnificativ al reîncălzirii planetei (0,55°C pe an din 1880). Primele rezultate par să arate că Soarele emite 0,05 % din radiaţii în plus pe decadă din 1970. Această creştere estimată a emisiei solare implică vânturi solare mai puternice măturând înaltul atmosferei terestre, provocând excitarea sa şi ionizarea sa prin particule încălzite. I se poate atribui Soarelui aproximativ jumatate din încălzirea globală din acest ultim secol. Cu cât el este mai încălzit, cu atât mai mult deviază razele cosmice. Dacă asta persistă timp de decenii, vor putea apărea fluctuaţii climatice spectaculoase aşa cum s-a produs în timpul „Micii Ere Glaciare” între sec. XII şi XVII. Emisia de energie prin Soare variază conform unui ciclu de 11 ani şi a cunoscut două puncte în 2000 şi 2002. Minimum va avea fără îndoială loc peste trei ani. Aceste schimbări ale ciclului solar produc pe Terra schimburi pe termen scurt.
Temperatura din atmosfera înaltă este de două ori mai ridicată atunci când este bombardată de un maximum de emisie solară. În timpul acestei perioade atmosfera se dilată şi se întinde în spaţiu până atinge şi depăşeşte orbita Staţiei Spaţiale Internaţionale. Asta va merge până va creşte dâra staţiei şi necesită frecvente ajustări de orbită utilizând creşterea navetelor. Recent a devenit posibil de a se măsura activitatea solară mai uşor şi cu mai multă precizie în afara atmosferei noastre. Putem acum să măsurăm energia solară totală a tuturor lungimilor de unde şi deduce o rezultantă numită Total Solar Irradiance (TSI), adică strălucire energetică totală a razelor solare. În prezent există o dezbatere privind chestiunea de a şti dacă indicaţiile de creşteri actuale constituie o tendinţă pe termen lung sau o aberaţie trecătoare. Într-un studiu recent, au fost analizate informaţiile de la şase sateliţi în orbita terestră în diverse perioade de timp de 24 de ani.
Richard Wilson, un cercetător de la Columbia University a descoperit, într-o serie de informaţii erori care au împiedicat ca studiile precedente să dezvăluie tendinţa. Dar noul studiu arată că TSI a crescut cu aproximativ 0,1% în 24 de ani. Acest lucru nu este însă suficient pentru a provoca schimbări climatice semnificative, afirmă Willson şi asociaţii săi în afară de faptul dacă acest proces de schimbare era menţinut timp de un secol. Pe perioade de timp atât de scurte de câteva zile, TSI poate varia la 0,2 % din cauza numărului şi mărimii petelor care traversează suprafaţa discului solar. În acest timp cercetătorii estimează că această variaţie, despre care se spune că nu poate influenţa climatul, este egală cu cantitatea totală de energie utilizată global în timp de un an de omenire.
Manipularea ionosferei
Formarea de găuri în ionosfera supraîncălzită poate provoca bulversări meteorologice catastrofice. Există un risc potenţial ca acestea să fi fost declanşate de militari, pentru a destabiliza regiuni întregi prin perturbaţii climatice fără măcar să fi recurs la un război convenţional. A pune la punct o asemenea armă în scopuri economice şi strategice ar putea provoca distrugerea sistemelor ecologice şi de a perturba grav producţia agricolă. Departamentul Apărării a pus în aplicare informaţii şi dispozitive de supraveghere meteorologică relative la acest program. Speculaţii recente au încercat de a face o legătură între misterioasele dâre care se zăresc pe cer şi dezvoltarea tehnologiei HAARP.
Unii cred că puterea reflectizantă a acestor nori (sau dâre) ar putea influenţa încălzirea atmosferei. Se pare că analizele „părului îngerilor” recoltate în atmosferă după o zi de difuziune conţin anumite toxine. S-au indentificat bacterii virale, mucegaiuri toxice, negru de cărbune şi dibromură de etilenă. Întrebări se pun şi despre subiectul acestor difuzări privind o creştere a puterii reflectorizante a anumitor straturi din atmosferă. Ele sunt cauza unei reduceri masive a producţiei de ioni negativi prin intermediul pădurilor, ceea ce ar putea fi fatal oricărei vietăţi biologice. Între altele, marea secetă care a afectat vaste reugiuni se presupune că are un raport cu sarea şi bariu, puternic toxic şi absorbant de umiditate (până la de şapte ori propria sa greutate), care a fost detectat în mari cantităţi în atmosfera imediat după faimoasele dâre. Acestea ar putea fi deci legate de HAARP şi aplicaţiile sale potenţiale la controlul climatic. ARCO Petroleum deţine brevetele acestei tehnologii a lui Tesla. Se pare că proiectul HAARP, acum câţiva ani, a fost finanţat chiar de ARCO.
Numeroase grupuri de cercetare raportează că suntem inundaţi constant de ELF (frecvenţe foarte scăzute), ca un fel de „ceată” electronică. Aceste ELF pot fi mortale pentru orice viaţă biologică căci ele modifică frecvenţele vibratorii naturale ale fiinţelor vii, provocând grave disfuncţii, cum ar fi o gândire iraţională, incapacitatea de a se concentra, oboseala cronică şi/sau moartea. A inteveni asupra acestui sistem dinamic pentru a-l echilibra delicat ar putea duce la o catastrofă, comparabilă cu o avalanşă. Potenţialele „încălziri ale ionosferei” sunt cu adevărat înspăimântătoare. Nu avem nicio idee de ceea ce ar putea rezulta din intervenţiile pe termen lung asupra acestui echilibru sensibil al ionosferei şi al temperaturii globale, toate acestea fiind legate la termosifonul oceanic mondial, a cărui sursă se găseşte în largul Groenlandei.
Climatul nu este deci suficient de perturbat de activitatea umană? Trebuie oare să agravăm şi mai mult problema jucându-ne cu aceste fascicole de energie? ONU organizează dezbateri privind schimbările climatice, gazele cu efect de seră şi „armele non mortale”, pe care americanii şi ruşii le-ar putea pune în practică. „Războiul meteorologic” implică declanşarea de perturbaţii atmosferice cu ajutorul undelor radar ELF. Astfel, SUA vrea să „posedeze timpul” şi staţiile spaţiale pentru a-şi stabili dominaţia militară, remodelând schemele naturale şi stăpânind comunicaţiile globale.
Recente informaţii ştiinţifice au determinat că HAARP este în întregime operaţional şi posedă potenţialitatea de a declanşa inundaţii, secete, uragane şi cutremure. Din punct de vedere militar, HAARP este o armă de distrugere masivă. Potenţial, este un instrument de cucerire capabil de a destabiliza selectiv agricultura si sistemele ecologice din regiuni întregi. Chiar dacă nu s-a demonstrat că această tehnologie a fost folosită, ar trebui ca ONU să considere consecinţele unui „război al mediului” in paralel cu dezbaterile privind sechelele climatice provocate de efectul de seră.
Dr. Rosalie Bertell confirmă că „oamenii de ştiintă militari americani… lucrează asupra sistemelor meteo ca arme potenţiale. Metoda constă într-o potenţializare de furtuni şi determinarea curenţilor de vapori în atmosferă în scopul de a provoca secete, sau inundaţii ţintelor…”
Un vechi ofiţer militar francez, Marc Filterman, schiţează diverse tipuri de arme „non convenţionale” utilizând radio frecvenţe. El face aluzie la un „război al timpului”, indicând că SUA şi Uniunea Sovietică au „stăpânit deja cunoştinţele necesare pentru a declanşa bruşte variaţii climatice (uragane, secete) la începutul anului 1980.”
Există dispozitive mai modeste la Arecibo în Puerto Rico, la Fairbanks în Alaska, la Tromso în Norvegia, şi la Moscova, Nizhny Novgorad şi Apatity în Rusia, cât şi la Harkov în Ucraina, la Dushhanbe în Tadjikistan, şi poate în Israel (într- un loc necunoscut). HAARP a fost prezentat opiniei publice ca un program de cercetare ştiinţifică şi academică. În acelaşi timp documente militare americane par să sugereze că principalul său obiectiv este „de a exploata ionosfera în contul Ministerului Apărării.” Un studiu al US Air Force semnalează utilizarea de „modificări ionosferice induse” ca mijloc de a modifica mecanismele climatice şi de a bruia radarele şi comunicaţiile duşmanului.
HAARP şi programul „Joint Vision 2020”
De aproape 100 de ani, la nivel internaţional se preocupă de HAARP şi de proiectele conexe care pun în operă fascicole de energii similare. Presa occidentală a denunţat planul de apărare antirachete şi de lasere orbitale „Joint Vision 2020” ca unul extrem de periculos care tinde să pună în practică dominarea mondială a SUA. Dennis Kucinich, declara în timpul unei emisiuni că Joint Vision 2020 era deja un program activ de experienţe privind energiile dirijate. La 9 noiembrie 2002, Carol R. Schuster, director al Defense Capabilities and Management la General Accounting Office (GAO), informa membrii de la Democratie Minority despre subiectul programului. El a explicat că acest plan punea accent de asemenea pe importanţa experimentului destinate de a încerca inovaţiile în materie de conflict armat. Un detaşament special de comandanţi interarme al SUA şi şefii de state majore au armat investigaţiile lor şi caută mijloace de a dezvolta un armament electronic capabil de a distruge orice opoziţie în lume, de-acum şi până în 2020.
Schuster confimă comentariile lui Kucinich: în 1998, comandamentul interarme SUA a întreprins un program corelat de experimentare de noi concepte de război susţinând planul Joint Vision 2020. HAARP este realizat de US Navy şi US Air Force şi constituie un element cheie al strategiei Joint Vision 2020. Un plan de programare, HAARP Joint Service elaborate în februarie 1990, de laboratorul de geofizică al Air Force şi Navy‘s Office of Naval Research expune aplicaţiile militare ale planului. Acest document indică, între alte lucruri, că HAARP va fi utilizat pentru a genera unde de foarte scăzute frecvenţe pentru comunicarea cu submarinele din mări şi de eventualele aplicaţii de război, meteologice, cât şi în tentativele de a trage plecând de la procesele ionosferice naturale utilizand ionosfera ca reflectorul unui flux energetic destinat suprafeţei terestre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu