sâmbătă, 5 februarie 2011

GUVERNUL SECRET ORIGINEA, IDENTITATEA SI SCOPUL PROIECTULUI “MAJORITY TWELVE”

DE MILTON WILLIAM COOPER 23 MAI 1989

In timpul anilor ce au urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial, Guvernul S.U.A. s-a confruntat cu o serie de evenimente care, fiind imposibil de anticipat, aveau sa schimbe viitorul Guvernului si, odata cu el, viitorul umanitatii. In stare de soc, presedintele Truman si comandantii sai militari de elita s-au gasit in imposibilitate de a reactiona in fata unor astfel de evenimente, petrecute imediat dupa ce iesisera invingatori din cel mai devastator si mai costisitor razboi cu putinta.S.U.A. a fost singura natiune din istorie care construise, utilizase si se aflase in posesia bombei atomice care, fara a fi ajutata de altceva, putea distruge orice fel de inamic si chiar planeta insasi. La acea data, S.U.A. dispunea de cea mai dezvoltata economie, cea mai avansata tehnologie, cel mai inalt standard de viata, exercita cea mai mare influenta in lume si detinea cea mai numeroasa si mai puternica forta militara din istorie. Ne putem imagina deci ce confuzie si ce interes s-a manifestat in momentul in care elita informationala a Guvernului S.U.A. a descoperit ca o nava spatiala extraterestra pilotata de niste creaturi mici, dintr-o civilizatie cu totul de neinteles, s-a prabusit in Desertul New Mexic.
In perioada ianuarie 1947- decembrie 1952 au fost gasite cel putin 16 nave extaterestre, care se prabusisera sau aterizasera, 65 corpuri de extraterestri si un extraterstru in viata. Mai mult, o nava extraterestra a explodat, dar nu s-a aflat nimic despre incident. Din aceste intamplari, 13 au avut loc in granitele S.U.A., cu exceptia navei care s-a dezintegrat in aer.Dintre cele 13, una s-a petrecut in Arizona, 11 in Mew Mexic si una in Nevada. Trei s-au produs pe teritoriul altor state: una in Norvegia si 2 in Mexic. Obiecte zburatoare neidentificate au fost vazute in repetate randuri, astfel incat, facand uz de resursele actuale de cercetare, nu s-a putut ignora investigarea serioasa si nici minimalizarea fiecarui raport.
O nava zburatoare extraterestra a fost gasita la 13 februarie 1948 pe un teren extravilan de langa Aztec, New Mexic.Oalta a fost localizata la 25 martie 1948 in Canionul Hart, langa Aztec, New Mexic.Avea diametrul de 3m. Din intreaga lume au fost colectate in total 17 corpuri de extraterestri.
O grupare speciala, formata din cei mai mari oameni de stiinta americani, s-a organizat, in decembrie 1947, sub numele de Project Sign ( Proiectul “Dovada”) pentru a studia fenomenele. Acesta s-a transformat in Project Grudge ( Proiectul “Negarea”). Un proiect cu nivel scazut de interes din partea membrilor si de dezinformare s-a format in cadrul Proiectului Grudge, incluzand controversatul Grudge 13, material pe care eu, impreuna cu Bill English, l-am vazut, citit si facut public.Blue Teams ( Echipele Albastre) colaborau pentru a aduna probe de farfurii zburatoare, extraterestri vii sau morti. Ele s-au transformat mai tarziu in Alpha Teams ( Echipele Alpha ), din cadrulProiectului Pounce ( Atac Brusc ).
In toti acesti ani de inceput Flota aeriana si CIA au exercitat o influenta totala in privinta Secretului Extraterestru. De fapt, serviciul CIA a fost creat cu scopul initial de a explica necesitatea interactiunii cu prezentele extraterestre, sub numele de Central Intelligence Group ( Grupul Central de Spionaj ). Ulterior au fost create NSA ( Trupele de actiune responsabile cu securitatea nationala ), pentru a supraveghea Comunitatea de spionaj si, in special, eforturile extraterestre. O serie de memorii ale Consiliilor insarcinate cu securitatea nationala si o serie de ordine ale Executivului au scos CIA de sub misiunea unica de a colecta dovezi de spionaj strain si -treptat dar eficient- au legalizat actiunile directe in forma unor misiuni secrete in tara, dar si peste granita.
In 9 decembrie 1947, Truman a aprobat problema NSC-4, intitulata “Masuri de informare asupra coordonarii spionajului extraterestru”, la indemnul secretarilor sai, Marshall, Forrestal si Patterson si al Directorului din Departamentul de Stat al Statului Major de Planificare Politica, Kennan.
Spionajul militar extraterestru, Cartea 1, “Raportul final al Comitetului ales pentru a studia operatiunile guvernamentale cu privire la activitatile de spionaj”. Senatul S.U.A., Congresul 94, Sesiunea a 2-a, Raportul nr.94-755, 26 aprilie 1976, pagina 49, stabileste: ”Prezenta directiva a insarcinat secretarul de stat cu coordonarea activitatilor de informare in afara granitelor, planificate sa se opuna comunismului. O anexa de stricta confidentialitate a NSC-4, NSC-4 A, a instruit directorul Centrului de Spionaj sa intreprinda sub acoperire activitati psihologice pentru indeplinirea scopului stabilit de NSC-4. Autoritatea initiala acordata CIA in cazul operatiunilor secrete din cadrul NSC-4 A nu a stabilit proceduri formale pentru coordonarea sau avizarea acestor operatiuni. Nu a facut decat sa instruiasca DCI sa preia misiuni sub acoperire si sa se asigure, prin legaturi cu Statul si Apararea, ca operatiunile rezultate sunt in conformitate cu politica americana.”
Mai tarziu, NSC-10/1 si NSC-10/2 aveau sa inlocuiasca NSC-4 si NSC-4 A si sa extinda capacitatea de camuflare, chiar si mai departe de atat. Biroul de coordonare politica (OPC) a primit misiunea de a realiza un program extins de activitati de spionaj, NSC-10/1 si NSC-10/2 au validat practici si proceduri ilegale si imorale, agreate insa de membrii de la conducerea Securitatii nationale. Reactia a fost prompta. In conceptia Comunitatii de spionaj, “sprijinul nu e restrictionat.” In cadrul NSC-10/1 s-a stabilit un grup de coordonare executiva, cu scopul de a analiza, nu insa si de a aproba, propunerile Proiectului de spionaj.ECG a fost insarcinat in secret sa coordoneze proiectele extraterestre. NSC-10/1 si NSC-10/2 au fost interpretate astfel incat sa demonstreze ca nimeni de la conducere nu doreste sa se afle nimic pana cand totul nu e finalizat cu succes.
Aceste actiuni au stabilit o zona de tampon intre Presedentie si orice informatie. S-a intentionat ca acest tampon sa serveasca presedintelui ca mijloc de a nega ca s-ar fi aflat in cunostinta de cauza, daca ar fi existat scurgeri de informatii cu privire la adevarata stare de fapt. Mai tarziu, acest tampon a fost utilizat cu scopul de a-i izola efectiv pe cei dare s-au succedat la presedentie de orice informatie referitoare la prezenta extraterestra, alta decat cea pe care Guvernul Secret si Comunitatea de Spionaj ar fi dorit ca ei sa o cunoasca. NSC-10/2 a stabilit o comisie de studiu, convocata in secret, care era formata din importanti oameni de stiinta la acea ora. Nu a fost vorba insa de Comisia MJ-12. Un alt memoriu secret, NSC-10/5, a continuat trasarea sarcinilor Comisiei de Studiu. Aceste memorii NSC si Ordinele Secrete ale Executivului au stabilit cadrul de creare a MJ-12 abia 4 ani mai tarziu.Secretarul de Stat James Forrestal a avut obiectii cu privire la pastrarea secretului.Era un om foarte idealist si religios, care credea ca secretul trebuie dezvaluit publicului.Cand a inceput sa discute cu liderii partidelor de opozitie si cu cei din Congres despre problema extraterestrilor a fost silit de Truman sa demisioneze.Si-a exprimat temerile in fata multor oameni si a fost indreptatit sa creada ca e pus sub urmarire, fapt interpretat de cei ignoranti drept paranoia. S-a spus ulterior despre Forrestal ca ar fi suferit o cadere psihica, fiind internat in Spitalul Naval Bethesda. De fapt, era de asteptat ca Forrestal sa vorbeasca din nou, astfel ca a fost izolat si discreditat.In dimineata zilei de 22 mai 1949 agentii CIA i-au legat un cearsaf in jurul gatului, fixand unul din capete de un accesoriu imobil din camera, si l-au aruncat pe James Forrestal pe fereastra.Cearsaful s-a rupt si el a murit imediat. A fost una din primele victime ale celor care acopereau secretul.
Extraterestrul in viata, recuperat dupa prabusirea de la Roswell din 1949, a fost botezat EBE. Numele a fost sugerat de Dr. Vannever Bush si consta in prescurtarea de la Entitate Biologica Extraterestra. EBE avea tendinta sa minta si, pentru aproape un an, a raspuns la intrebarile care i-au fost adresate asa cum a dorit. Cele care presupuneau raspunsuri in conformitate cu adevarul au ramas nesolutionate.La un moment dat, in cursul celui de-al doilea an de captivitate, EBE a inceput sa vorbeasca si informatiile furnizate erau cel putin surprinzatoare. Totalitatea revelatiilor sale a constituit baza a ceea ce s-a numit mai tarziu Cartea Galbena. Lui EBE i-au fost facute si fotografii pe care, printre altele, eu si Bill English le-am vazut in Grudge13.
La sfarsitul anului 1951 EBE s-a imbolnavit.Personalul medical s-a dovedit incapabil sa determine cauza bolii lui EBE, neavand antecedente dupa care sa poata stabili diagnosticul. Circulatia lui EBE se baza pe clorofila, el transformandu-si hrana in energie intr-un mod asemanator plantelor. Materialul nefolositor era excretat ca si in cazul plantelor.S-a decis, astfel, sa fie chemat un expert in botanica. Doctorul in botanica Guillermo Mendoza a fost adus sa-l consulte si vindece, muncind la salvarea lui EBE pana la mijlocul anului 1952, cand extraterestrul a murit.Doctorul Mendoza a devenit expert in biologia extraterestra. In incercarea zadarnica de a-l salva pe EBE si de a atrage de partea sa sprijinul rasei extraterestre, superioara din punct de vedere tehnologic, S.U.A. a inceput sa transmita semnale de ajutor in 1952 in vaste regiuni din spatiu.Apelul a ramas fara raspuns, dar proiectul a continuat, de dragul sperantei.
Prin Ordinul secret al Executivului din 4 noiembrie 1952, presedintele Truman a infiintat Agentia Secreta de Securitate Nationala. Scopul ei primar a fost acela de a decoda limbajul si comunicatiile extraterestre si de a stabili dialogul cu acestia.
Aceasta preocupare urgenta era o continuare a eforturilor din trecut si a fost codata sub numele de SIGMA. A doua tinta a Agentiei de Securitate Nationala (ASN) era sa monitorizeze toate comunicatiile si emisiunile de la orice dispozitiv de pe cuprinsul globului, pentru a aduna informatii despre misiunile de spionaj umane sau extraterestre, ce ar fi revelat secretul prezentei extraterestre. Proiectul SIGMA a avut succesul scontat.
ASN mentine contacte cu Baza Luna si alte programe spatiale secrete. Prin ordinul Executivului, NSA este scutita de toate legile in textul carora nu e specificat numele NSA; aceasta inseamna ca, daca Agentia nu e mentionata in textul legilor promulgate de Congres, ea nu constituie subiectul lor. In prezent, NSA indeplineste si alte sarcini si, de fapt, reprezinta cea mai importanta agentie din cadrul Comunitatii de Spionaj. Ea primeste 75% din fondurile alocate Comunitatii de Spionaj. Vechea zicala, potrivit careia “Puterea se afla acolo unde se duc banii”, se verifica in acest caz. DCI e astazi doar un paravan mentinut pentru dezinformarea maselor. Scopul NSA ramane interceptarea comunicatiilor extraterestre, dar acum mai include si alte proiecte extraterestre.
Presedintele Truman i-a informat in permanenta pe aliatii S.U.A., inclusiv pe Uniunea Sovietica, asupra evolutiei problemei extraterestrilor, dupa recuperarea de la Roswell. S-a avut in vedere astfel prevenirea situatiei in care extraterestrii s-ar fi dovedit o amenintare pentru rasa umana.Planurile au fost concepute pentru apararea Pamantului in cazul unei invazii.
S-au intampinat totusi mari dificultati in mentinerea acestui secret international. S-a decis ca e necesar ca un grup din afara sa coordoneze si sa controleze demersurile internationale, cu scopul de a ascunde secretul de presa, cea care analizeaza in amanunt miscarile Guvernului. Rezultatul a fost constituirea unei societati secrete, cunoscuta sub numele de “Bilderburgers”. Cartierul general al acestei grupari se afla in Geneva, Elvetia.
Bilderburgers s-a transformat intr-un guvern international secret care, in prezent, controleaza totul. “Natiunile Unite”erau peatunci, ca si acum, o gluma de proportii internationale.
In 1953, un alt presedinte a ocupat Casa Alba. Era un om obisnuit cu organizatiile de conducere structurate, care numeau oameni la conducere in serie. Tactica sa consta in incredintarea puterii si guvernarea prin intermediul unui comitet. A luat decizii fundamentale, dar numai atunci cand consilierii sai se dovedeau a fi incapabili sa ajunga la un consens. De obicei, metoda sa era sa citeasca in intregime sau sa asculte integral mai multe alternative si abia dupa aceea sa fie de acord cu una dintre ele. Cei care au lucrat in apropierea sa au declarat ca replica lui favorita era “Fa tot ce poti”. A petrecut mult timp pe terenul de golf: nu era ceva neobisnuit pentru un individ a carui cariera fusese armata, ultimul grad fiind de Comandant Aliat Suprem pe timpul razboiului. O functie ce i-a asigurat epoleti de cinci stele.Presedintele nu era altul decat Generalul de Armata Dwight David Eisenhower.
In timpul primului sau an de conducere, 1953, cel putin alte 10 farfurii zburatoare prabusite au fost recuperate, avand la bord 26 extraterestri morti si 4 in viata. Din cele 10, 4 au fost gasite in Arizona, 2 in Texas, 1 in New Mexic, 1 in Louisiana, 1 in Montana si 1 in Africa de Sud. Au existat insa sute de ocazii de a vedea fenomene identice.
Eisenhower stia ca trebuie sa lupte si sa invinga in problema extraterestrilor. De asemenea, stia ca nu putea face asta dezvaluind secretul Congresului. In acest sens, in 1953, noul presedinte a cerut sprijin prietenului si camaradului sau Nelson Rochefeller, membru al Consiliului pentru Relatii Internationale. Eisenhower si Rochefeller au inceput sa realizeze planul structurii secrete insarcinata cu supravegherea extraterestrilor, care avea sa devina realitate intr-un singur an. Ideea pentru MJ-12 a pornit de aici. Unchiul lui Nelson, Winthrop Aldrich, a fost elementul crucial in a-l convinge pe Eisenhower sa candideze la presedentie. Intreaga familie, ca de altfel intregul imperiu Rochefeller, I-au asigurat magistral spatele lui Ike. Totusi, a-I cere ajutor lui Rochefeller in problema extraterestrilor a fost cea mai mare greseala pe care a facut-o Eisenhower, pentru viitorul S.U.A. si, cel mai probabil, al intregii umanitati.
La o saptamana de la alegerea lui Eisenhower, Rochefeller a fost numit lider al unei Comisii de Consiliere Prezidentiala pe organizare guvernamentala. Rochefeller era responsabil cu planificarea reorganizarii Guvernului. Programele Noii Intelegeri s-au transformat intr-un singur cabinet numit “Departamentul pentru Sanatate, Educatie si Bunastare”.Atunci cand Congresul a votat noul cabinet, in aprilie 1953, Nelson a fost numit in functia de Subsecretar al Oveta Culp Hobby.
In 1953, astronomii au descoperit mari obiecte in spatiu, care se miscau foarte aproape de Pamant. S-a crezut la inceput caera vorba de asteroizi. Informatiile ulterioare au dovedit ca obiectele nu puteau fi decat nave spatiale.
Proiectul SIGMA a interceptat comunicatii radio extraterestre. Cand obiectele au atins Pamantul au ocupat o larga orbita in jurul Ecuatorului. Era vorba de mai multe nave de dimensiuni impresionante, ale caror intentii reale nu erau cunoscute.Proiectul SIGMA, ca de altfel si Proiectul PLATO, au fost capabile, prin intermediul comunicatiilor radio si prin utilizarea limbajului binar al computerului, sa aranjeze o aterizare, din care sa sa rezulte contactul cu fiintele extraterestre de pe alta planeta. Proiectul PLATO a fost insarcinat sa stabileasca relatii diplomatice cu rasa extraterestra din spatiu.
Intre timp, o rasa umana cu chip extraterestra a contactat Guvernul S.U.A. Acest grup a avertizat asupra extraterestrilor care orbitau in jurul Ecuatorului, oferindu-se sa acorde sprijin in ceea ce priveste dezvoltarea spirituala specific umana. Au cerut, drept conditie majora, sa fie demontate si distruse armele nucleare. Au refuzat schimbul de tehnologie, precizand ca oamenii sunt incapabili, din punct de vedere spiritual, sa faca fata chiar tehnologiei pe care o posedau la acea data. Erau convinsi ca am fi utilizat orice noua tehnologie pentru a ne autodistruge. Rasa a afirmat ca suntem pe cale sa ne autodistrugemn si, in consecinta, trebuie sa incetam sa ne mai omoram intre noi, sa stopam poluarea Pamantului, violarea resurselor sale naturale si sa invatam sa traim in armonie. Aceste conditii au fost primite cu maxima suspiciune, in special conditia esentiala, care viza dezarmarea nucleara. S-a crezut ca acceptand aceasta ultima conditie am fi ramas neajutorati in fata unei evidente amenintari extraterestre. De asemenea, nu exista nici un precedent in istorie care sa poata veni in sprijinul luarii unei astfel de decizii. Dezarmarea nucleara nu era considerata a fi in interesul S.U.A., oferta fiind deci respinsa.
La sfarsitul anului 1954, rasa de extraterestri carunti si cu nari largi care orbitase Pamantul a aterizat la Baza Fortelor Aeriene din Holloma, unde s-a ajuns la o intelegere fundamentala. Aceasta rasa s-a identificat ca fiind originara de pe o planeta ce graviteaza in jurul unei stele rosii din Constelatia Orion, numita Betelgeuse. Extraterestrii au afirmat ca planeta lor moare si, candva in viitor, nu vor mai putea trai acolo; acest fapt a condus la o a doua aterizare, la Baza Fortelor Aeriene Edwards. Evenimentul istoric a fost planuit in avans, detaliile negocierii fiind stabilite ulterior. Eisenhower a aranjat sa se afle in acea perioada in vacanta la Palm Springs insa, la momentul oportun, presedintele s-a indreptat vioi spre Baza, scuza oferita presei fiind aceea ca isi viziteaza dentistul.
.Presedintele Eisenhower s-a intalnit cu extraterestrii si s-a semnat un tratat formal intre Natiunea Extraterestra si S.U.A. a sosit in vizita primul ambasador al extraterestrilor din spatiu. Numele si titlul sau era “Inaltimea Sa, Atotputernicul Krlll”( pronuntat Krill ). Pastrand traditia americana a dispretului fata de titlurile regale, a fost numit in secret “Krill, primul ostatic”. Trebuie sa se stie ca sigla extraterestrilor e cunoscuta sub numele de “Simbolul Trilateral”, ea fiind expusa atat pe navele, cat si pe uniformele lor. Aceste doua aterizari, ca si cea de-a doua intalnire, au fost filmate; inregistrarile exista si in prezent.
Conform tratatului, ar fi trebuit sa ne furnizeze tehnologie avansata si sa ne ajute in dezvoltarea domeniului tehnic. De asemenea, trebuiau sa nu incheie nici o alta alianta cu un stat de pe Pamant. Aveau acordul de a rapi temporar persoane cu scopul de le examina medical si de a le monitoriza evolutia, cu mentiunea ca ele sa nu fie vatamate corporal, sa fie returnate exact la locul de unde au fost rapite, sa nu aiba nici o amintire despre aceasta experienta, Natiunea Extraterestra trebuind sa furnizeze catre MJ-12, dupa un program periodic prestabilit, o lista ce cuprindea toate contactele cu oamenii si rapirile facute. S-a stabilit ca fiecare stat sa primeasca vizita ambasadorilor, atat timp cat acordul ramanea in vigoare. In plus, s-a cazut de acord asupra faptului ca Natiunea Extraterestra si S.U.A. vor delega fiecare cate 16 cadre care sa supravegheze aplicarea prevederilor tratatului semnat. Extraterestrii nu vor interveni in afacerile terestre, dupa cum nici americanii nu vor interveni in cele extraterestre. Prezenta lor pe Pamant va ramane un secret.
Vizitatorii extraterestri ramaneau pe Pamant, cei americani urmand sa calatoreasca, pentru o perioada specificata, in punctul de origine al extraterestrilor si sa se reintoarca apoi, pentru schimbarea echipajului. S-a stabilit de asemenea sa fie construite baze subpamantene in beneficiul Natiunii Extraterestre, dintre care doua sa fie comune Natiunii Extraterestre si Guvernului S.U.A., in acestea avand loc schimbul de tehnologie. Cele exclusiv extraterestre trebuiau sa fie construite sub rezervatiile indienilor din exremitatile Utah, New Mexic, Arizona si Colorado, si 1 in Nevada, in teritotiul cunoscut drept S4, localizat la aproximativ 7 mile de sudul granitei vestice a Ariei 51, sub denumirea de Dreamland (“Taramul viselor”).Toate bazele extraterestrilor se afla sub controlul deplin al Departamentului Naval si personalul care lucreaza aici, in aceste complexuri, isi primeste salariul de la Marina. Construirea acestor baze a inceput imediat dupa semnarea tratatului, dar dezvoltarea lor a fost lenta, pana in 1957, cand s-au alocat mari sume. Intre timp, lucrul la Cartea Galbena continua.
Proiectul Redlight (“Lumina rosie”) s-a realizat si experimentele pentru testarea navelor extraterestre au demarat in forta. Un departament supersecret a fost construit in Nevada- Lacul Groom, in centrul unui poligon de trageri.A fost codat sub numele de DREAMLAND. Crearea sa a revenit Departamentului de Marina si personalul a solicitat un un spatiu secret Q, ca si aprobarea prezidentiala pentru executarea sa. Ironic, insa presedintele S.U.A. nu are permisiunea de a vizita locatia. Schimbul de tehnologie s-a desfasurat la baza extraterestra numita Aria S-4, a carei codare a fost ”The dark side of the Moon”( “Fata nevazuta a Lunii”).
Armata a primit ordinul de a infiinta o organizatie ultrasecreta care sa asigure protectia tuturor proiectelor extraterestre; aceasta va fi Organizatia Nationala de Recunoastere, cu bazele la Fort Carson (Fortificatia Carson), Colorado. Echipele speciale antrenate pentru a mentine securitatea proiectelor s-au numit DELTA. Un al doilea proiect secret numit Snowbird(Pasarea de Zapada) a fost promulgat pentru a explica orice demascare a navelor Redlight drept experiment al Fortelor Aviatice. Navele SNOWBIRD au fost construite pe baza de tehnologie conventionala si au fost testate in regim de urgenta, in mai multe ocazii. Proiectul Snowbird a fost utilizat si pentru a demitiza zvonurile publice, de altfel fundamentate, in legatura cu aparitiile UFO (Obiecte Zburatoare Neidentificate) si a avut succes, numarul de rapoarte publice scazand drastic in ultimii ani.
Un fond secret de milioane de dolari a fost colectat si pastrat in Biroul Militar de la Casa Alba, el fiind alocat pentru construirea a peste 75 de incaperi subterane. Presedintilor care s-au interesat de existenta acestui fond li s-a explicat ca a fost folosit pentru constituirea unor adaposturi subpamantene prezidentiale, in eventualitateaunui razboi. In realitate, doar cateva erau destinate scopului declarat. Milioane de dolari au fost transferate din acest Birou catre MJ-12 si apoi catre diferiti furnizori, fiind utilizate pentruconstruirea unor baze militare extraterestre secrete- Locatii prezidentiale de urgenta. Locatiile sunt, de fapt, scobituri in pamant, suficient de adanci pentru a face fata unor explozii nucleare si au fost echipate cu instalatii variate de comunicare. Exista mai mult de 75 de asemenea locuri pe teritoriul S.U.A. care au fost create cu banii din acest fond, insa Comisia pentru Energia Atomica a mai construit alte 22 de incinte.
Localizarea exacta si informatiile referitoare la aceste adaposturi au fost si sunt considerate si tratate ca secrete de stat. Fondurile s-au aflat si se afla in posesia Biroului Militar de la Casa Alba, au fost si sunt spalate indirect, prin intermediul unei adrese WEB, pe un circuit pe care nici cel mai performant spion sau contabil nu l-ar putea urmari. In anul 1980 doar cateva persoane stiau pentru ce sunt banii transferati prin WEB.
La inceput au stiut doar Reprezentantul Texasului, George Mahon si cel al Floridei, Robert Sikes, presedintele Casei de Fonduri pentru crearea Subcomitetului Militar. In prezent, se spune ca purtatorul de cuvant al Casei Albe, Jim Wright, controleaza banii prin intermediul Congresului si ca o grupare de forte doreste sa-l indeparteze. Ultimii care au fost informati despre acest proiect au fost Presedintele S.U.A., mj-12, directorul Biroului Militar si un comandant al Politiei Marine din Washington.
Banii au fost autorizati de Comitetul de Directionare, care i-a alocat Departamentului de Aparare in forma unui articol strict secret, destinat programului de dezvoltare a Armatei. Departamentul nu putea insa sa-i cheltuiasca, pentru ca nu avea cunostinta de existenta lor. De fapt, autorizarea pentru cheltuirea lor i-a fost data Marinei.
Banii au fost dirijati catre Divizia Chesapeake a Inginerilor din Marina, care nu stia despre scopul lor. Nici macar ofiterul de comanda, care era Amiral, nu stia la ce serveste fondul respectiv.O singura persoana, un comandant din Marina, care a fost repartizat la Divizia Chesapeake, dar care era de fapt responsabil cu Biroul Militar de la Casa Alba, cunostea scopul, valoarea si ultima destinatie a fondului secret.
Discretia totala cu privire la fonduri insemna ca aproape orice miscare a lor e facuta de unul dintre putinii oameni care aveau cunostinta de ele. S-a facut, dar cu siguranta nu se va mai face in viitor, o revizie contabila a acestor bani.
Importante sume de bani au fost transferate din acest fond secret catre o anumita locatie din Palm Beach, Florida, ce apartine Pazei de Coasta, numita Insula Peanut. Ea se afla langa o proprietate care i-a revenit candva lui Joseph Kennedy. Se stia ca banii au fost utilizati pentru ameliorarea peisajului si infrumusetarea generala. Cu ceva timp in urma, o stire televizata despre asasinarea lui Kennedy informa despre un ofiter al Pazei de Coasta care ar fi transferat bani intr-o servieta unui angajat al lui Kennedy in fata proprietatii. Ar fi putut fi aceasta o recompensa secreta oferita familiei Kennedy pentru pierderea fiului lor. John F. Kennedy?Astfel de plati au continuat de-a lungul anului 1967 si apoi au incetat. Suma totala transferata nu se cunoaste, si nici scopul ei precis. Intre timp. Nelson Rochefeller si-a schimbat din nou functia; de data aceasta a trebuit sa accepte vechea pozitie a lui CD Jackson, cea de Asistent Special pentru Strategie Psihologica. Odata cu numirea lui Nelson, titlul i s-a schimbat in Asistent Special pentru Strategia Razboiului Rece. Functia a evoluat de-a lungul anilor, pana la cea detinuta de Henry Kissinger pe timpul mandatului presedintelui Nixon. Teoretic, el trebuia sa acorde “Sprijin si Asistenta in dezvoltarea raporturilor de diplomatie si cooperare dintre state”. Pozitia oficiala nu era decat un paravan, caci a fost numit in secret Coordonatorul Prezidential al Comunitatii Extraterestre. In noul sau post, Rochefeller raporta direct si exclusiv presedintelui. A participat la intalnirile Cabinetului, ale Consiliului pentru Politica Economica Externa si ale Consiliului de Securitate Nationala, cel mai inalt corp diplomatic din Guvern.
Lui Nelson Rochefeller I-a fost incredintata si o alta functie, de sef al Unitatii secrete numite Grupul de Planificare si Coordonare, format in cadrul NSC 5412/1, in martie 1955. Grupul era constituit din diferiti membri, convocati-pe moment– in functie de subiectul de pe ordinea de zi. Membrii de baza erau Rochefeller, un reprezentant al Departamentului de Stat si Directorul Centrului de Spionaj.In scurt timp a fost numit Comitetul 3412 al Gruparii Speciale. NSC 5412/1 a stabilit regula potrivit careia operatiunile efectuate sa fie supuse aprobarii unui Comitet executiv, intrucat in trecut aceste operatiuni au fost initiate numai sub autoritatea Directorului Centrului de Spionaj.
Prin Memorandumul secret al Executivului din 1954, NSC 5410, Eisenhower a precedat proiectul NSC 5412/1, stabilind un comitet permanent, si nu ad-hoc, ce urma sa fie cunoscut ca Majority Twelve (MJ-12 ), pentru supravegherea si conducerea tuturor activitatilor derulate in privinta problemei extraterestre. NSC 5412/1 a fost creat pentru a explica scopul acestor intruniri in momentul in care membrii Congresului si Presa ar fi devenit curiosi. MJ-12 a fost infiintata de Nelson Rochefeller, Directorul CIA- Allen Welsh Dulles, Secretarul de Stat- John Foster Dulles, Secretarul de Stat di Aparare- Charles E. Wilson, Presedintele Comisiilor unite ale Statului Major- Amiralul Arthur W. Radford, Directorul FBI- J. Edgar Hoover si 6 persoane din Comitetul executiv al Consiliului pentru Relatii Externe, cunocute ca “Inteleptii”.
Acestia erau toti membrii unei societati secrete de intelectuali, care isi spuneau “Jason Society”( Societatea Jason ), sau “Jason Scholars”( Carturarii lui Jason ) si care recrutau persoane din cele doua societati de la Harvard si Yale, “Skull and Bones” (Craniul si Oasele), respectiv “Scroll and Key”(Sulul si Cheia).
“Inteleptii” erau membrii-cheie ai Consiliului pentru Relatii Externe. Erau in numar de 12, incluzandu-I pe cei 6 din functiile guvernamentale, asa numita Majority Twelve.Aceasta grupare a inclus, de-a lungul anilor, ofiteri de elita, directori din Consiliul pentru Relatii Externe si, mai tarziu, din Comisia Trilaterala. Gordon Dean, George Bush si Zbigniev Brzezinski se aflau printre ei. Cei mai importanti si mai influenti dintre “Intelepti”, care au servit intereselor MJ-12, au fost: John McCloy, Robert Lovett, Averell Harriman, Charles Bohlen, George Kennan si Dean Acheson. E semnificativ faptul ca Presedintele Eisenhower, ca si cei 6 membri ai MJ-12 care ocupau si functii guvernamentale,erau in acelasi timp membrii Consiliului pentru Relatii Externe.
Investigatii minutioase vor dezvalui curand ca nu toti “Inteleptii” erau absolventi de la Harvard si Yale si nu toti au facut parte din societatile “Skull and Bones” si “Scroll and Key” in timpul anilor de colegiu. Misterul poate fi rapid solutionat intrand in posesia cartii “Inteleptii”, de Walter Issacson si Evan Thomas, aparuta la Editura “Simon and Schuster” din New York. Sub ilustratia cu numarul 9 de la mijlocul cartii se gaseste notatia “Lovett cu gruparea de la Yale, in extremiteatea dreapta si pe plaja: ceremonialul de initiere in Skull and Bones s-a petrecut la o baza aeriana de langa Dunkirk”.Am aflat ca membrii erau inscrisi pe baza unei inviteatii, acordata in functie de meritele obtinute dupa terminarea colegiului si nu numai absolventilor de Harvard sau Yale.
Cativa dintre cei alesi au fost primiti ulterior in Societatea Jason. Toti sunt membrii Consiliului pentru Relatii Externe si la acea data se numeau “Institutia Orientala”, fapt ce ar trebui sa furnizeze indicii despre larga raza de actiune si natura complexa a acestor societati secrete de colegiu. Societatea Jason exista si functioneaza perfect si astazi, insa include si memrii Comisiei Trilaterale. Locatiile Trilaterale existau si inainte de 1973, numele de “Comisie Trilaterala” fiind luat de la sigla extraterestrilor, Simbolul Trilateral. MJ-12 a rezistat si ea pana in prezent, sub diverse denumiri. In timpul mandatelor presedintilor Eisenhower si Kennedy ea a fost numita, in mod eronat, Comitetul 5412 sau, mai precis, Gruparea Speciala. In administratia Johnson a devenit Comitetul 303, pentru ca numele 5412 fusese compromis prin publicarea in cartea “Guvernul Secret”.De fapt, numele NSC 5412/1 i-a fost comunicat intentionat autorului cartii, pentru a ascunde adevaratul proiect NSC 5410. In timpul lui Nixon, Ford si Carter, MJ-12 s-a numit “Comitetul 40” si in timpul lui Reagan a devenit “Comitetul PI-40”
In 1955 devenise evident faptul ca extraterestrii l-au tradat pe Eisenhower, incalcand prevederile tratatului. Pe tot teritoriul S.U.A. au fost gasiti oameni mutilati si animale desfigurate. S-a suspectat ca extraterestrii nu ar fi furnizat liste complete catre MJ-12 cu rapirile de oameni si contactele cu acestia, ca si ideea ca nu toti cei rapiti au fost returnati. Uniunea Sovietica a fost banuita de a fi interactionat cu extraterestrii, ceea ce s-a dovedit a fi adevarat. S-a aflat ca extraterestrii au manipulat si continua sa manipuleze mase de oameni prin intermadiul societatilor secrete, vrajitoriei, magiei, practicilor oculte si religiei. Dupa ce Fortele Aeriene Americane s-au angajat in dese lupte cu navele extraterestre, a devenit vizibila incompatibilitatea armelor americane cu cele extraterestre.
In noiembrie 1955, NSC 5412/2 s-a remarcat prin stabilirea unui Comitet de Studiu care sa exploreze “toti factorii implicati in realizarea si implementarea unei politici de diplomatie in era nucleara”. Aceasta nu era decat o alta forma de acoperire a obiectului real de studiu, problema extraterestra.
Prin memorandumul Executivului din 1954, NSC 5411, presedintele Eisenhower a insarcinat Grupul de Studiu cu “examinarea tuturor faptelor, dovezilor si rapoartelor adevarate sau false,pentru detectarea si confirmarea problemei extraterestre”.NSC 5412/2 nu a fost decat un paravan, devenit necesar in momentul in care presa a inceput sa puna sub semnul intrebarii scopul intalnirilor regulate organizate de primul om al statului. Primele intalniri au avut loc la Baza Marina QUANTICO. Grupul de Studiu era format din 35 de membri ai Consiliului pentru Relatii Externe, membri ai Societatilor Secrete Jason si Carturarii lui Jason. In primele 18 luni director a fost Doctorul Zbigniev Brzezinski, iar in urmatoarele 18 conducerea Comitetului de Studiu i-a revenit lui Henry Kissinger. Nelson Rochefeller i-a vizitat frecvent pe durata studiului.
Membrii Grupului de Studiu
Presedinte, Gordon Dean
Doctor Zbigniev Brzezinski, Director de Studiu- Faza 1
Doctor Henry Kissinger, Director de Studiu- Faza a 2-a
Doctor Edward Teller
Frank Altschul
General Suprem Richard C. Lindsay
Hamilton Fish Armstrong
Hanson W. Baldwin
General Suprem James McCormack, Jr.
Lloyd V. Berkner
Robert R. Bowie
Frank C. Nash
McGeorge Bundy
Paul H. Nitze
William A.M. Burden
Charles P. Noyes
John C. Campbell
Frank Pace, Jr.
Thomas K. Finletter
James A. Perkins
George S. Franklin, Jr.
Don K. Price
I.I. Rabi
David Rockefeller
Roswell L. Gilpatric
Oscar M. Ruebhausen
N.E. Halaby
Locotenent general James M. Gavin
General Walter Bedell Smith
Caryl P. Haskins
Henry DeWolf Smyth
James T. Hill, Jr.
Shields Warren
Joseph E. Johnson
Carroll L. Wilson
Mervin J. Kelly
Arnold Wolfers
Si intalnirile din Faza a 2-a au fost tinute tot la Baza Marina Quantico, Virginia, Grupul de Studiu devenind cunoscut sub numele de Quantico 2. Nelson Rochefeller a construit undeva in Maryland un loc secret de retragere, pentru intalnirile MJ-12 si Comitetului de Studiu, unde se putea ajunge doar pe calea aerului, loc a carei denumire codata a fost “Country Club”si care dispunea de facilitati (biblioteca), asigurand sederea, masa si refacerea psihica a membrilor. Teoretic, Grupul de Studiu a fost lichidat in ultimele luni ale anului 1958, cand Henry Kissinger a publicat rezultatele oficiale ale proiectului din 1957,” Armele Nucleare si Politica Externa a Consiliului pentru Relatii Externe”, Editura Harper and Brothers, New York. In realitate, manuscridul a fost redactat in proportie de 80% in perioada in care Kissinger era student la Harvard si Grupul de Studiu a continuat sa se intalneasca in secret. Indicii cu privire la implicarea si atasamentul lui Kissinger fata de Studiu pot fi gasite in declaratiile sotiei si prietenilor sai. Multi dintre acestia au afirmat ca Henry pleca de acasa in fiecare dimineata foarte devreme si se intorcea la ore tarzii din noapte, fara a povesti ceva sau raspunde la intrebari. Parea ca se afla intr-o alta lume, in care nu mai era loc de alcineva.
Aceste declaratii au fost concludente; dezvaluirile prezentei si activitatii extraterestre din timpul Studiului reprezentasera probabil un soc pentru Eisenhower. Pe durata proiectului el devenise cu totul alta persoana; nici un alt eveniment nu il va mai afecta intr-o asemenea masura. In repetate randuri lucra intreaga noapte, desi ziua si-o consacrase acelorasi probleme, comportament ce va duce, invariabil, la intentarea, de catre sotia sa, a procesului de divort.
O constatare de maxima importanta in studiul problemei extraterestre a fost aceea ca publicul nu trebuie sa fie informat asupra acestui aspect, considerandu-se ca orice informatie ar duce, incontestabil, la un colaps economic, la prabusirea structurilor religioase, provocand o stare de panica nationala si, implicit, anarhie. Astfel, discretia a ramas regula de baza. O veriga a acestei constatari viza ca, daca publicul nu e informat, nici Congresul nu trebuie sa fie, asa incat fondurile necesare proiectelor si cercetarii trebuiau sa provina din afara Guvernului. Intre timp, banii au fost obtinuti din bugetul Armatei si din fondurile secrete CIA, inca nealocate.
O alta concluzie privea direct extraterestrii, care utilizasera oameni si animale ca sursa de secretii de glande, enzime, secretii hormonale, sange dar si pentru experimente genetice ingrozitoare. Extraterstrii au explicat insa ca astfel de actiuni sunt vitale supravietuirii lor. Au afirmat ca structura lor genetica s-a deteriorat si, in consecinta, nu mai sunt capabili sa se reproduca; de asemenea, au specificat ca, in cazul in care se dovedesc incapabili de a-si ameliora structura genetica, rasa lor va inceta curand sa mai existe. Totusi, explicatiile lor au fost primite cu suspiciune. De vreme ce armele noastre erau incompatibile cu cele extraterestre, MJ-12 a decis sa fie pastrate relatii de prietenie cu acestia, pana in momentul in care vom fi in stare sa ne dezvoltam tehnologia, astfel incat sa-i putem provoca la o confruntare militara. Urmau sa se faca propuneri Uniunii Sovietice si altor state in scopul alaturarii fortelor pentru salvarea umanitatii. In acest timp s-au pus la punct planuri de cercetare pentru construirea a doua sisteme armate, folosind atat energie conventionala cat si nucleara, despre care se credea ca ne vor asigura egalitatea de forte.
Rezultatele cercetarilor s-au concretizat in proiectele Joshua si Excalibur. Joshua era o arma capturata de la germani care, la acea data, putea distruge-in 4 secunde si de la o distanta de 2 mile-un blindaj metalic dens, utilizand unde sonore cu frecventa redusa.Se considera ca va fi eficace in lupta impotriva navelor extraterestre si armelor energetice. Excalibur era o arma incarcata intr-o racheta, ce nu depasea 300 metri in dimensiuni, nu se abatea de la tinta prevazuta la mai mult de 50 metri, putea penetra pamantul la 1000 metri adancime, asemenea urmei gasite in New Mexic, avea o incarcatura cu o capacitate de 1 megatona explozibil si urma sa fie folosita pentru distrugerea extraterestrilor in propriile lor baze subpamantene. Proiectul “Joshua” a fost dezvoltat cu succes, dar-din ce se cunoaste- niciodata nu a fost pus in aplicare. La “Excalibur” nu s-a lucrat serios decat in ultimii ani,dar in prezent se fac eforturi fara precedent pentru dezvoltarea acestei arme.
Evenimentele de la Fatima, din prima decada a secolului trecut, au fost supuse unei analize riguroase. Suspectandu-se forme de manipulare extraterestra, a fost initiata o operatiune secreta pentru deconspirarea actiunilor. S.U.A. si-a folosit sursele de informatie din Vatican, recrutate si mentinute in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, si in scurt timp a pus stapanire pe intregul Vatican si, implicit, pe Profetie. Aceasta stabilea ca daca omul nu-si va intoarce fata de la Rau si nu se va cai lui Iisus, planeta se va autodistruge si faptele descrise in Cartea Revelatiilor vor deveni realitate. Se afirma ca un copil se va naste pentru a unifica lumea, cu scopul de a promova pacea mondiala si, incepand din 1992, si o pseudo-religie. In anul 1995, oamenii isi vor da seama ca acesta e reprezentantul Raului si Antihristul. Al treilea Razboi Mondial va incepe in Orientul Mijlociu in 1995, cu invadarea Israelului de catre Emiratele Unite ale Arabiei si folosirea armelor conventionale, culminand cu holocaustul nuclear din 1999. Intre 1999 si 2003, oamenii vor suferi groaznic pe aceasta planeta si din aceasta suferinta isi vor gasi sfarsitul. Reintoarcerea lui Iisus se va produce in anul 2011.
In clipa in care extraterestrilor li s-a comunicat Profetia, acestia au confirmat veridicitatea ei. Ei au explicat ca ne-au creat prin hibridizare si au manipulat rasa umana prin intermadiul religiei, satanismului, vrajitoriei, magiei si ocultismului. Mai departe, au adaugat ca pot calatori in timp si ca evenimentele amintite se vor petrece intocmai. Exploatarea ulterioara a tehnologiei extraterestre de catreS.U.A.si Uniunea Sovietica pentru calatoriile in timp verifica Profetia. Extraterstrii au aratat o holograma, pretinzand ce e chiar rastignirea lui Iisus, pe care Guvernul american a filmat-o, nestiind daca trebuie sa creada sau nu. Foloseau ei adevarata religie pentru a ne manipula? Sau erau ei insisi sursa religiei noastre, prin intermediul careia ne manipulasera in tot acest timp? Era acesta inceputul veritabilei apocalipse si reintoarcerea lui Iisus, anticipata de Biblie? Nimeni nu cunostea raspunsul.
In 1957 a fost organizat un simpozion la care au participat cei mai importanti oameni de stiinta ai momentului. Acestia au ajuns la concluzia ca in anul 2000, sau la scurt timp de la sosirea acestuia, planeta se va autodistruge din cauza suprapopularii si exploatarii neorganizate a mediului de catre oameni, din motive exclusiv terestre, fara implicarea lui Dumnezeu sau a extraterestrilor.
Prin ordinul secret al presedintelui Eisenhower, “Carturarii lui Jason” au fost insarcinati cu studiul acestui scenariu si cu formularea unor posibile solutii, numite “Alternativele 1, 2 si 3”. Alternativa 1 trebuia sa foloseasca dispozitive nucleare pentru a distruge gaurile din stratosfera, lasand caldura si poluarea sa evadeze in Spatiu, sa transforme agricultura umana din exploatare in protejare a mediului. Din toate cele trei programe, acesta a fost considerat cel mai departe de reusita, din cauza naturii umane, imposibil de schimbat pe termen scurt, si a dezastrului provocat prin recurgerea la explozii nucleare.
. Alternativa 2 urma sa construiasca o vasta retea de orase subpamantene si tuneluri, in care ar fi supravietuit o selecta reprezentare a tuturor culturilor si ocupatiilor, asigurand astfel continuitatea rasei umane. Restul populatiei trebuia sa se descurce la suprafata planetei.
Alternativa 3 trebuia sa exploateze tehnologia extraterestra si cea conventionala, cu scopul de a constitui un grup restrans, ce ar fi parasit Pamantul pentru a forma colonii in Spatiu. Nu sunt in masura sa confirm sau sa neg existenta programului “Batch Consignements”-Expedierea incarcaturii de sclavi umani, utilizati la munca manuala in vederea indeplinirii planului. Luna, in denumire codata “Adam”, va fi obiectivul de prim interes, urmata de planeta Marte,cunoscuta ca “Eva”. Toate cele trei alternative includeau, ca actiuni viitoare, controlul nasterilor, sterilizarea si crearea si introducerea in uz a unor microbi letali, prin intermediul carora sa se supravegeze oscilatia numarului populatiei de pe Pamant. HIV/SIDA e doar unul dintre rezultatele acestui plan; exista insa si altele. Din moment ce populatia trebuia redusa si controlata, s-a decis ca ar fi in interesul general al rasei umane sa eliminam noi insine elementele indezirabile ale societatii. Conducerile americana si sovietica au renuntat deliberat la Alternativa 1, ordonand sa se inceapa concomitent lucrarile la Alternativele 2 si 3.
In 1959, Corporatia Rand a gazduit un simpozion intr-o incapere subterana aflata la mare adancime. In raportul simpozionului, utilajele sunt schitate si descrise ca putand suporta un tunel de 13,5 metri in diametru, in ritm de 1,5 metri pe ora. De asemenea, sunt expuse imaginile unor tuneluri inalte si a unor pivnite subpamantene, continand ceea ce par a fi facilitati complexe si, foarte probabil, chiar orase. Se pare ca in cei 5 ani de constructie sub pamant s-au realizat progrese semnificative.
Autoritatile aflate la guvernare au decis ca o modalitate de a finanta contactele cu extraterestrii si alte proiecte de pe piata neagra consta in identificarea pietelor ilegale de droguri. Un tanar si ambitios membru al Consiliului pentru Relatii Externe a fost cooptat in proiect. Numele lui e George Bush si, pe atunci, era presedinte si functionar civil la Compania Zapata Oil din Texas, care experimenta noile tehnologii in structurile de instructie de peste Ocean. Se credea si s-a dovedit ca drogurile puteau fi expediate din America de Sud catre platformele de peste Ocean prin intermediul ambarcatiunilor de pescuit, ajungand pe tarm odata cu navele obisnuite, atat de marfuri cat si de persoane. Prin aceasta metoda, nici o vama sau agentie isarcinata cu aplicarea legilor nu putea supune cercetarilor cargoul. George Bush a fost de acord sa sprijine proiectul, organizand operatiunea in tandem cu CIA. Planul a mers mai bine decat s-ar fi asteptat cineva si, odata cu extinderea retelei in intreaga lume, se cunosc diferite metode de aducere in tara a drogurilor pe cale ilegala. Nu trebuie uitat ca George Bush e cel care a inceput sa vanda droguri copiilor nostri. CIA controleaza astazi toate pietele ilegale de desfacere a drogurilor din intreaga lume.
Programul Spatial “Oficial” a fost sustinut de presedintele Kennedy in discursul sau de la inaugurare, prilej cu care a recunoscut ca S.U.A. va trimite oameni pe Luna pana la sfarsitul deceniului. Desi naiv in conceptii, discursul le-a oferit celor in masura posibilitatea de a furniza largi sume e bani unor proiecte sumbre, ascunzand astfel americanilor adevaratul program spatial. Un proiect asemanator se derula si in Uniunea Sovietica, servind aceluiasi scop. De fapt, in momentul alocutiunii lui Kennedy, pe Luna exista o baza comuna a S.U.A., Uniunii Sovietice si Natiunii Extraterestre. La 22 mai 1962, o sonda spatiala a aterizat pe Marte, confirmand ca acolo exista un mediu propice supravietuirii umane; in scurt timp, a inceput constituirea unei colonii pe planeta Marte. In prezent, exista acolo orase populate cu oameni special alesi din diferite culturi si domenii de activitate, adusi de pe tot cuprinsul Pamantului. O asa-zisa adversitate untre S.U.A. si Uniunea Sovietica a fost afisata de-a lungul acestor ani pentru a asigura finantarea proiectelor in numele Apararii Nationale, cand, de fapt, cele doua state sunt in relatii dintre cele mai bune.
La un moment dat, presedintele Kennedy a descoperit adevaruri marunte cu privire la problema drogurilor si a extraterestrilor. In 1963, el a emis un ultimatum catre MJ-12, prin care a asigurat ca, in cazul in care gruparea nu va actiona, o va face el insusi. Totodata, a informat MJ-12 ca intentioneaza sa faca publica prezenta extraterestrilor in cursul anului urmator, ordonand elaborarea unui plan de aplicarea deciziei sale. Presedintele Kennedy nu era membru al Consiliului pentru Relatii Externe si nici nu avea cunostinta despre proiectele “Alternativa 2” si “Alternativa 3”.Toate operatiunile erau supervizate de MJ-12, care detinea o organizatie similara in Uniunea Sovietica. Decizia presedintelui Kennedy a generat teama in randul celor aflati la conducere. Asasinarea sa a fost ordonata de Comitetul Politic, ordinul fiind indeplinit de agentii MJ-12 din Dallas.
.Presedintele John F. Kennedy a fost ucis de catre agentul Serviciilor Secrete care conducea masina prezidentiala in coloana oficiala, actul fiind vizibil in documentele din Arhiva.Urmariti atent miscarile soferului si nu presedintele atunci cand vizionati filmul. Toti martorii care au fost suficient de aproape de masina pentru a vedea ca William Greer l-a impuscat pe Kennedy au fost ucisi in urmatorii doi ani de la producerea asasinatului. Comisia Warren a fost doar o farsa, caci juriul era alcatuit in majoritate din membrii Consiliului pentru Relatii Externe. Au reusit totusi sa-i induca in eroare pe americanii de rand. Multi alti patrioti care au incercat sa dezvaluie secretul prezentei extraterestre au fost ucisi in anii ce au urmat.
In timpul perioadei de inceput a explorarilor spatiale si a aterizarilor pe Luna initiate de S.U.A., fiecare lansare in Spatiu a fost insotita de o nava extraterestra. O baza selenara denumita “Luna” a fost observata si filmata de astronautii echipajului Apollo. Domuri, turnuri inalte, structuri circulare care arata ca niste siluete, imense T-uri in forma unor vehicole de minerit ce au lasat urme adanci pe suprafata selenara si nave extraterestre mici sau extrem de mari apar in fotografii. E o baza comuna a S.U.A., Uniunii Sovietice si Natiunii Extraterestre. Programul Spatial e o farsa si o incredibila risipa de bani. Alternativa 3 e realitate si nu e deloc o poveste stiintifico-fantastica. Marea majoritate a astronautilor Echipajului Apollo au fost afectati sever de aceasta experienta si viata lor, ca si declaratiile ulterioare, reflecta veridicitatea secretului si efectul imposibilitatii de a-l face public, actiune interzisa din motive politice. Li s-a cerut sa pastreze tacerea, daca nu ar fi avut de suferit extrem de mult, culminand cu moartea, prevazuta in termenii unui “interes de stat”. Unul dintre astronauti a contactat producatorii britanici referitor la o eventuala expunere TV a “Alternativei 3”, confirmand multe aspecte traite.
In cartea “Alternativa 003”, pentru a proteja identitatea astronautului s-a folosit pseudonimul “Bob Grodin”.Ulterior, s-a aflat ca acesta s-ar fi sinucis in 1978, insa aspectul nu poate fi validat de nici o sursa, motiv pentru care consider ca multe asa-zise intamplari incluse in carte contribuie la dezinformarea publicului. Cred sincer ca aceasta dezinformare e rezultatul presiunii exercitate asupra autorilorsi ca se intentioneaza astfel anularea efectului Alternativei 3 asupra telespectatorilor postului TV britanic. Cartierul general al conspiratiei internationale se afla la Geneva, Elvetia, corpul de conducere fiind format din reprezentantii guvernamentali implicati in proiect, ca si din membrii executivi ai Grupului “Bilderburgers”.
Atunci cand se considera necesar, Comitetul Politic organizeaza intalniri la bordul unui submarin nuclear, aflat dedesubtul calotelor polare. Secretul a fost bine pastrat, asa incat locul ales e singurul care poate asigura imposibilitatea interceptarii discutiilor. Din ceea ce cunoastem eu si sursele mele, cartea contine informatii reale in proportie de70%. Cred ca dezinformarea a fost o incercare de a compromite materialul difuzat de postul britanic de televiziune cu informatii despre care se poate dovedi ca sunt false, ca si “Documentul de Intrunire al lui Eisenhower”, lansat in S.U.A. sub numele de “Majority Twelve”. De la inceputul interactiunii noastre cu extraterestrii am intrat in posesia unei tehnologii uimitoare, care intrece orice asteptari. O nava numita “Aurora” se afla in Aria 51, ea efectuand regulat calatorii in spatiu; e o nava de prima faza, cunoscuta ca TAV(vehicol transatmosferic) care se poate inalta de la sol folosind o pista de decolare de 7 mile, poate urca mult pe orbita, revenind la capacitatea obisnuita pe acelasi tren de aterizare. La Aria S-4 din Nevada se afla si se folosesc in mod curent nave extraterestre tipice, cu energie atomica. Pilotii americani au facut chiar calatorii interplanetare la bordul acestora, ajungand pe Luna, pe Marte si pe alte planete. Am fost mintiti in privinta adevaratei naturi a planetelor Marte si Venus, a Lunii si a stadiului real al tehnologiei de care dispunem.
Exista suprafete selenare unde cresc plante vii, ce isi schimba culoarea sezonier.
Acest efect sezonier se datoreaza faptului ca Luna nu-si arata, asa cum se spune, aceeasi fata Pamantului sau Soarelui. Exista un teritoriu care oscileaza intre intuneric si lumina la intervale regulate si in apropierea acestuia cresc plante vii. Luna are si cateva lacuri artificiale si baraje construite de oameni, iar in atmosfera sa s-au observat si filmat nori. Poseda camp gravitational si oamenii se pot deplasa pe suprafata ei fara a avea nevoie de costume speciale sau de tuburi de oxigen, folosite de obicei de scafandri, pentru a diminua presiunea din apele marii. Am vazut fotografiile, o parte dintre ele fiind publicate in cartea “S-au descoperit baze extraterestre pe Luna”, scrisa de Fred Steckling.
In 1969 s-a declansat o disputa intre oamenii de stiinta si extraterestrii din laboratorul subterestru “Dulce”. Atunci extraterestrii au luat ostatici multi oameni de stiinta, pentru eliberarea carora au fost trimise Fortele Delta, ce nu s-au putut impotrivi armelor extraterestre. 66 dintre oamenii nostri au fost ucisi in timpul acestei actiuni. Drept urmare, ne-am retras din proiectele comune timp de 2 ani. In cele din urma,a avut loc reconcilierea si colaborarea a fost reluata, alianta functionand si la acest moment.
La izbucnirea scandalului “Watergate”, presedintele Nixon a intentionat sa linisteasca apele, crezand ca nu va putea fi acuzat de tradare. MJ-12 a avut insa alta opinie. Comunitatea de Spionaj a conchis cu justete ca e necesara intentarea unui proces de tradare, ascunzand din nou teribilul secret. Nixon a fost somat sa demisioneze. A refuzat si astfel a a fost aprobata prima lovitura militara de stat ce a avut loc in S.U.A.
Comandantii Statului Major au transmis un mesaj strictsecret comandantilor tuturor fortelor armate americane, aflate peste tot in lume. Mesajul a fost trimis cu 5 zile inainte ca Nixon sa cedeze si sa faca publica decizia sa de demisie. Am vazut personal acest mesaj. Cand l-am intrebat pe ofiterul meu de comanda ce intentioneaza sa faca, intrucat ordinul incalca evident Constitutia, mi-a raspuns: “ Cred ca voi astepta sa vad daca mai primesc vreun ordin de la Casa Alba si apoi voi decide.” Nu am mai vazut nici un comunicat de la Casa Alba, dar asta nu inseamna ca nu au fost trimise.
De-a lungul acestor ani de framantari, Congresul si Natiunea Americana pareau ca stiu instinctual ca lucrurile nu sunt in ordine. Cand a iesit la suprafata scandalul “Watergate” toata lumea areactionat si s-a crezut ca agentiile secrete vor fi dizolvate. In acest scop, presedintele Ford a organizat Comisia Rochefeller; cel putin asa s-a crezut. Adevaratul motiv era insa acela de a dizolva Congresul, mentinand secretul. Nelson Rochefeller, care a condus Comisia ce investiga Comuniteatea de Spionaj, era membru al Consiliului pentru Relatii Externe si cel care il ajutase pe Eisenhower la fondarea puternicei structuri MJ-12. Rochefeller a dezvaluit numai atat cat sa incite opinia publica;
Congresului i-au fost oferite subiecte de discutie si discretia a continuat, ca intotdeauna.
Mai tarziu, senatorul Church va conduce celebrele audieri care ii poarta numele. Era un membru marcant al Consiliului pentru Relatii Externe si nu a facut decat sa repete demersul lui Rochefeller. Din nou, acoperirea secretului a functionat. Cand a izbucnit ofensiva contra Iranului, ne-am temut ca totul va iesi la suprafata. Ne-am inselat insa. In ciuda muntilor de documente care indicau contrabanda cu droguri si alte monstruozitati ascunse, secretul a rezistat cu succes. Se putea oare ca Congresul sa fi stiut de intreaga afacere si, in cosecinta, sa nu ia masuri? Se numara membrii sai printre cei selectati sa formeze colonia de pe Marte in momentul in care Pamantul se va autodistruge? Nu pot nici sa schitez intregul imperiu financiar controlat de CIA, NASA si de Consiliul pentru Relatii Externe, care supravegheaza si spala banii proveniti din droguri si din speculatiile facute de Comunitatea de Spionaj, dar pot face cunoscut ceva din putinele informatii pe care le detin. Sumele aflate in joc sunt peste asteptari si sunt pastrate in vaste retele bancare si companii multilaterale. Privirile trebuie sa se indrepte mai intai catre Corporatia Bancara J. Henry Schroder, Trustul Schroder, Schroders Limited (Londra), Holdingurile Helbert Wagg,LTD., J.Henry Schroder-Wagg&Co, Schroder Gerbruder&Co (Germania), Schroder Munchmeyer Hengst&Co, Banca Castle(Castel) si companiile lor mutilaterale, Banca de Dezvoltare Asia si reteaua de banci si firme Nugan Hand.
Un plan secund a fost stabilit de MJ-12 pentru a-i elimina pe cei care ar fi reusit sa dea de urma adevarului, sub denumirea de “Majestic 12”, fiind implementat cu acordul lui Moore, Shandera si Friedman, sustinatori ai adevaratului proiect “Documentul de Intrunire al lui Eisenhower”.Documentul in sine e un fals: el inscrie mandatul Executivului cu numarul 092447, un numar care nu e real si nici nu va deveni vreodata in ritmul in care evolueaza lucrurile in prezent. Truman a dat ordine Executivului pana la limita de 9000, Eisenhower a semnat 10000, Ford, 11000, iar Reagan nu a ajuns decat la 12000. Ordinele executive se numeroteaza consecutiv, indiferent de cine ocupa Casa Alba, din motive de continuitate, idosariere si pentru a preveni confuzia. Mandatul Executivului reprezinta doar una dintre omisiunile fatale din document. Eroarea a incetinit cercetarile timp de multi ani, caci incercarea de a gasi o informatie care nu exista cu adevarat s-a dovedit a fi o risipa inutila de bani-16 milioane de dolari din fondul destinat cercetarilor UFO, oferit lui Stanton Friedman pentru indeplinirea misiunii. In plus, mii de ore de lucru s-au irosit in cautarea “diversiunii”. Daca te indoiesti de abilitatea Guvernului Secret de a te conduce, chiar si prin intermediul unor detalii nesemnificative, ar fi bine sa iti reconsideri pozitia.
Un alt plan de rezerva se desfasoara si in prezent. El priveste pregatirea publicului in eventualitatea unei confruntari cu rasa extraterestra. Publicul e bombardat cu filme, programe radio si TV, spoturi publicitare care descriu cu minutiozitate aspecte ale prezentei si naturii extraterestre, pozitive si negative. Priveste in jur cu atentie! Extraterestrii doresc sa-si faca prezenta cunoscuta si Guvernul te pregateste pentru o viitoare intalnire, ca sa se evite panica iminenta. Cel mai putin eficient plan de rezerva a fost si el implementat si functioneaza in prezent De mai multi ani s-au importat droguri care au fost vandute in special celor saraci si minoritatilor. S-au desfasurat programe sociale de binefacere pentru a crea o patura de indivizi indatorati, care nu muncesc pentru societate. Ulterior, programele sociale de binefacere au fost inlocuite, cu scopul de a dezvolta o larga clasa criminala, ce nu exista in anii ’50 sau la inceputul anilor ’60. S-a incurajat productia si importul de arme militare letale, penru uzul elementelor criminale. Prin aceasta se intentiona instalarea unui sentiment de insecuritate nationala, care sa-i determine pe americani sa se dezarmeze voluntar, votandu-se astfel legi impotriva armelor de foc. Au fost inscenate chiar incidente care sa grabeasca acest proces. Intr-o actiune numita “Orion”,ce avea drept subiecti pacientii cu suferite mentale, acestora li s-a inoculat, prin consum de droguri si hipnoza, dorinta de a deschide focul in preajma scolilor, fapt ce a dus la accelerarea implementarii programelor anti-armare. Planurile au fost puse in aplicare de mult timp si, pana acum, functioneaza asa cum s-a stabilit. Ele nu trebuie sa aiba insa succes! Din cauza valului de crime care domina statul, cetatenii americani vor fi convinsi ca in cele mai mari orase s-a instalat o stare de anarhie; scenariul se construieste in fiecare noapte la TV si in fiecare zi in ziare. Cand opinia publica va fi pe deplin castigata, se intentioneaza sa se afirme ca un grup terorist, care se afla in posesia unei arme nucleare, a intrat pe teritoriul S.U.A. si va detona armamentul intr-un anumit oras. Guvernul va suspenda atunci Constitutia si va decreta Legea Armatei. Armata secreta extraterestra, formata din oameni implantati si alti disidenti care au posibilitatea de a lua orice infatisare doresc, isi va aduna toti membrii si ii va plasa in tabere de concentrare, deja existente pe tot cuprinsul tarii. Fiecare din acestea are o suprafata de o mila. Sunt acestia care urmeaza a fi plasati in tabere de concentrare destinati sa contribuie la “Expedierea Incarcaturii” de sclavi de laborator, necesari constituirii Coloniilor Spatiale? Presa, radio-ul, ziarele, televiziunea si retelele NET vor fi nationalizate si confiscate. Cei care se vor opune vor fi inchisi sau ucisi. Aceasta operatiune a fost integral pusa in practica de catre Guvern si Armata in 1984, sub codul REX-84, ea desfasurandu-se fara probleme. Cand faptele vor fi cunoscute de toata lumea, Guvernul Secret si/sau cel Extraterestru va prelua intreaga putere. Libertatea individuala nu va mai fi niciodata redata si oamenii vor trai in sclavie pentru tot restul vietii. Ar trebui sa actionam chiar acum!
Phill Klass e agent CIA si lucrul acesta era specificat in documentele pe care le-am vazut in perioada 1970-1973. Intr-una din misiunile sale ca expert aviatic trebuia sa divulge tot ce avea legatura cu UFO. De altfel, comandantii militari au fost instruiti sa apeleze la el pentru a obtine orice informatie referitoare la modul de explicare a contactelor UFO si/sau observatiilor presei si publicului.
William Moore, Jaimie Shanders si Stanton Friedman sunt, fie cu buna stiinta, fie fara acordul lor, agenti ai Guvernului Secret. Prefer sa cred ca cunt agenti secreti fara buna stiinta, desi William Moore a raportat utilizarea cardului Serviciului de Investigatii al Apararii; propria sa marturie catre Lee Graham ma face sa ma indoiesc de acest lucru, in cazul in care raportul e real. Lee Graham mi-a telefonat acasa si, cand l-am intrebat asupra acestui fapt, mi-a confirmat implicarea lui Moore.
Ca multi altii, Stanton Friedman mi-a spus ca in urma cu ceva vreme “a contribuit la crearea unui reactor nuclear, care urma sa capaciteze un avion, avand dimensiunea unei mingi de basket, era neintrebuintat, producea hidrogen si functiona perfect”. Acestea au fost exact cuvintele lui. Singurul tip de combustibil care s-ar fi putut potrivi acestui motor, putand produce hidrogen ca rezultat al unor reactii, este apa. La acea data, singura cale de a obtine o astfel de tehnologie era cu ajutor extraterestru. Moore era implicatintr-adevar fara acordul sau? Nu stiu. Oricum, era membru al echipei de cercetare “Moore, Shanders si Friedman”, ei fiind cei care au pus in aplicare planul de rezerva “Majestic Twelve”.
In documentele pe care le-am vazut in perioada 1970-1973 erau afisate liste cu numele unor persoane fizice care urmau sa fie subiectul unei recrutari, cu scopul de a putea face cunoscut publicului cunoscutul plan Majestic Twelve prin intermediul uor indivizi celebri, respectati de populatie. Bruce Macabee, Stanton Friedman si William Moore se aflau printre acestia. Nu stiu daca evenimentele care au urmat nu par sa indice implicarea lui Bruce Macabee, insa actiunile celorlalti doi sunt de-a dreptul suspecte.
Stiu ca organizatiile cele mai importante care se ocupau cu investigarea UFO erau tinta infiltrarii si controlului Guvernului Secret, asa cum si Organizatia NICAP era spionata ai controlata. Consider ca aceste eforturi au avut succes. E foarte posibil ca si publicatiile de specialitate sa fie controlate din umbra. In prezent, MJ-12 continua sa existe si sa actioneze, fiind organizata pe aceeasi structura. 6 persoane ocupa aceleasi functii in cadrul Guvernului si 6 sunt membri executivi ai Consiliului pentru Relatii Externe si/sau ai Comisiei Trilaterale.Cea mai importanta Agentie Comuna de Spionaj e cunoscuta publicului drept Grupul Superior de Spionaj.
In concluzie, e foarte important sa intelegem ca, impreuna cu organismul sau subordonat, Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii Externe nu doar controleaza ci guverneaza tara. Cu mult inainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, membrii sai reprezentau instrumente de decizie in politica Guvernului S.U.A.Consiliul pentru Relatii Externe, Comisia Trilaterala si organismele lor corespondente din strainatate raporteaza totul Organizatiei Bilderburgers iar, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, aproape orice despre conducerea Guvernului si oficialii Armatei, inclusiv rapoarte despre presedinti si/sau Comisia Trilaterala. Toti membrii americani ai Comisiei Trilaterale au fost si sunt membrii Consiliului pentru Relatii Externe.
Fiecare alt stat strain, indiferent de importanta sa la nivel global, are un organism corespondent Consiliului pentru Relatii Externe si membrii colaboreaza prin intermediul Bilderburgers, pentru indeplinirea obiectivelor. Chiar si membrii straini ai Comisiei Trilaterale sunt sustinuti de o organizatie. Oricum, pana si o investigatie rapida, efectuata de un individ lipsit de experienta in domeniu, poate dovedi ca membrii Consiliului pentru Relatii Externe si cei ai Comisiei Trilaterale controleaza cele mai importante fundatii, posturi de televiziune sau publicatii de interes general, grupuri bancare, cele mai mari corporatii, cele mai inalte cercuri guvernamentale si multe alte organisme cu preocupari vitale. Totul, cu exceptia oamenilor. Nu sunt democratici si nu reprezinta, sub nici o forma, majoritatea S.U.A. Ei sunt cei care vor decide cine va supravietui si cine nu holocaustului ce va veni.
Bilderburgers, Consiliul pentru Relatii Externe si Comisia Trilaterala constituie Guvernul Secret si conduc natiunea prin MJ-12, prin intermediul Grupului de Studiu “Carturarii lui Jason” si a structurilor de elita din cadrul Guvernului, formate-in mare-din
membrii lor.
De-a lungul istoriei, extraterestrii su manipulat si/sau condus raa umana prin intermediul a variate societati secrete, religiei, magiei, vrajitoriei si practicilor oculte.Consiliul pentru Relatii Externe si Comisia Trilaterala dispun de tehnologie extraterestra si au control deplin asupra economiei nationale.Eisenhower a fost cel din urma presedinte care a cunoscut in ansamblu problema extraterestra. Cei care s-au succedat la presedentie au fost informati ca MJ-12 si Comunitatea de Spionaj doresc sa dezvaluie publicului totul dar, credeti-ma, nu acesta e adevarul.
MJ-12 a prezentat fiecarui presedinte investit in functie urme ale civilizatiei extraterestre incercand sa se regenereze, sa-si construiasca locuinte pe planeta Pamant si sa ne rasplateasca pentru gazduire cu tehnologie si alte cadouri.In unele cazuri, presedintelui nu i s-a comunicat nimic in acest sens. Fiecare presedinte a crezut, la randul sau povestea, de fapt inlantuirea de fapte. Intre timp, oameni nevinovati continua sa sufere orori de neimaginat de pe urma extraterestrilor si a oamenilor de stiinta angajati in programe barbare, ce i-ar face invidiosi chiar si pe nazisti. Si, ca si cum n-ar fi suficient, multi oameni sfarsesc prin a deveni hrana pentru nesatiosul apetit al extraterestrilor pentru enzime, secretii hormonale ale glandelor sau sange. Multi oameni au fost rapiti, fiind nevoiti sa taiasca pentru tot restul vietii cu deficiente fizice sau psihice. Din documentele vazute, ueia din 40 de persoane i-au fost implantate dispozitive, al caror scop nu il pot intelege. Guvernul crede ca extraterestrii formeaza o armata din acsti oameni, care ar putea fi activata si intoarsa impotriva noastra la comanda. Ar trebui sa cunoasteti si faptul ca in prezent suntem departe de egalitate in privinta armelor si a tehnologiei. Dar e tehnologia atat de valoroasa?
Cocluziile sunt inevitabile.
(1) Puternica structura secreta e de parere ca, din cauza propriei noastre ignorante sau din porunca divina, planeta Pamant se va autodistruge candva, in viitorul apropiat. Membrii ei cred cu tarie ca fac ceea ce trebuie in incercarea de a salva rasa umana. E teribil de ironic faptul ca au fost siliti sa-si aleaga drept partener in aceasta lupta o natiune extraterestra, implicata si ea, la randul ei, intr-o monumentala batalie pentru supravietuire. Multe compromisuri s-au facut, atat cu privire la legi, cat si la morala, intr-o directie gresita si cei responsabili trebuie constransi sa plateasca pentru faptele lor. E de inteles asadar panica si presiunea care au determinat luarea deciziei de a nu comunica nimic publicului. Totusi, dezaprob aceasta decizie! In decursul istoriei, grupuri mici, dar puternice, au crezut ca pot decide singure soarta a milioane de oameni, insa istoria a dovedit contrariul. Natiunea americana isi datoreaza existenta principiilor de Libertate si Democratie. Cred sincer ca S.U.A. nu poate si nu va reusi sa ignore aceste principii. Ar trebui sa se faca publice dezvaluiri complete; ar trebui sa actionam impreuna pentru a salva omenirea.
(2) Suntem manipulati de o structura puternica, formata atat din oameni, cat si din extraterestri, care va conduce lumea catre sclavie totala si/sau distrugerea rasei umane. E necesar sa utilizam toate mijloacele disponibile pentru a preveni un asemenea fenomen.
(3) Guvernul a fost mintit in totalitate, caci ne gasim sub influenta unei forte extraterestre care va determina privari de libertate si/sau eradicarea umanitatii-actiuni care trebuie sa fie impiedicate.
(4) Se intampla lucruri care se afla dincolo de puterea noastra de intelegere. Trebuie sa fortam dezvaluirea tuturor faptelor, sa descoperim adevarul si sa actionam in conformitate cu acsta.
In orice caz, TREBUIE sa determinam dezvaluirea faptelor: indiferent de ceea ce se va intampla, meritam sa stim adevarul. Situatia in care ne aflam de datoreaza actiunilor sau pasivitatii noastre din ultimii 44 ani. E vina noastra pentru starea actuala a lucrurilor si suntem singurii care pot schimba ceva. Prin ignoranta si prin acordarea votului de incredere unor persoane incapabile noi, ca popor, am abdicat de la rolul de “caine de paza” al Guvernului. Guvernul american a fost fondat de oameni, din oameni si pentru oameni. Nu s-a specificat niciodata abdicarea de la acest rol, sau obligatia de acorda votul de incredere unor indivizi care se intalnesc in secret pentru a ne decide soarta. De fapt, structura initiala a Guvernului a fost de asa natura incat sa impiedice o astfel de situatie. Daca ne-am fi exercitat corespunzator atributiile cetatenesti nu s-ar fi intamplat aceste lucruri. Multi dintre noi nu prezinta interes nici chiar fata de cele mai neinsemnate activitati guvernamentale. Am devenit, pe buna dreptate, o natiune de ignoranti, iar ignorantii sunt intotdeauna, inevitabil, condusi spre pierzanie. E timpul sa reactionam, asa cum au facut stramosii nostrii, si sa ne comportam ca adevarati cetateni.Va reamintesc ca evreii din Europa au marsaluit supusi spre lagare, dupa ce fusesera avertizati asupra sfarsitului care ii astepta, crezand in tot acest timp ca nu li se va intampla nimic rau. Mai mult, cand opinia publica de peste Ocean a fost informata despre holocaustul ce avusese loc in Europa lui Hitler, toti au refuzat sa creada asemenea atrocitati. Am specificat, de altfel, in acest document, ca si Hitler a fost manipulat de extraterestri. Am povestit adevarul, in masura in care l-am cunoscut. Mi-am indeplinit datoria si, indiferent de ceea ce-mi rezerva destinul, voi muri cu constiinta impacata. Cred, in primul rand, in Dumnezeu, in acelasi Dumnezeu in care au crezut si predecesorii mei. Cred in Iisus Hristos si consider ca el e Mantuitorul meu. Cred in Constitutia S.U.A., asa cum a fost redactata si asa cum s-a intentionat sa functioneze. Am jurat sa protejez si sa apar Constitutia S.U.A.de toti adversarii straini si, supus, intentionez sa realizez acest lucru.
Va multumesc,
[semnatura in original pe acest document copiat]
Milton William Cooper

Un comentariu:

  1. si daca toate ar fi asa cum scrie mai sus, acest mesaj ar fi ajuns la noi, marea masa care poate fi manipulata? sau chiar prin acest mesaj se doreste acest lucru?

    RăspundețiȘtergere