marți, 15 februarie 2011

Fierbe şi Libia. Manifestaţii contra regimului, organizate pe Facebook

Mai multe apeluri la organizarea unor manifestaţii contra regimului din Libia au fost lansate pe reţeaua de socializare Facebook, după revoluţiile din Tunisia şi Egipt.

Libienii sunt chemaţi în stradă pentru a protesta faţă de corupţia şi nepotismul din ţara lor, iar apelurile se fac după ultima modă, adică pe Facebook.
Sub sloganul “Revolta din 17 februarie 2011: pentru a face din aceasta o zi de mânie în Libia” s-au reunit pe Facebook peste 4.400 de personane.
Un alt grup format din peste 2.600 de persoane invită poporul libian să iasă în stradă pentru “o zi de mânie împotriva corupţiei şi nepotismului”, comemorând moartea a cel puţin 14 manifestanţi la Benghazi (nord-est) la 17 februarie 2006.
Pe de altă parte, într-o petiţie primită de AFP, peste 200 de semnatari şi organizaţii ale opoziţiei libiene cu sediul în străinătate au subliniat “dreptul poporului libian de a-şi exprima opinia în cadrul unor manifestaţii paşnice, fără nicio formă de hărţuire, provocare sau ameninţare din partea sistemului sau elementelor sale”. Ei îi cer, de asemenea, colonelului Kadhafi şi familiei sale să renunţe la putere şi la toate prerogativele “revoluţionare, politice, militare şi în domeniul securităţii”.
În urma celor două revoluţii din Tunisia şi Egipt, regimul libian a încercat să ia măsuri preventive pentru a calma populaţia şi a discredita apelurile la revoltă. Autorităţile acestei ţări bogate în petrol au restabilit astfel subvenţiile pentru produsele de primă necesitate şi au facilitat accesul populaţiei la credite fără garanţie şi dobândă.
Sursa : realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu