Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a declarat vineri că în curând va exista un nou Orient Mijlociu, în care Statele Unite şi Israelul nu-şi vor găsi locul, totodată avertizându-i pe egipteni să fie atenţi la “chipul prietenos” al Americii.
Liderul iranian şi-a ţinut discursul în faţa unei mulţimi care scanda sloganuri precum “moarte Americii” şi “moarte Israelului”, la împlinirea a 32 de ani de la Revoluţia islamică din 1979.
În cadrul discursului în care a evocat evocând revoltele din Egipt şi Tunisia, Ahmadinejad i-a avertizat pe egipteni să aibă grijă cu Statele Unite.
“Statele Unite au adoptat o faţă prietenoasă şi susţin că sunt prieteni cu oamenii din Africa de Nord şi cu cei din ţările arabe, dar fiţi vigilenţi şi uniţi. Veţi ieşi învingători. Naţiunea iraniană este prietenul vostu şi este dreptul vostru de a vă alege calea. Naţiunea iraniană vă sprijină acest drept“, le-a transmis el egiptenilor.
Iranul, care nu are relaţii diplomatice cu Egiptul, şi-a exprimat sprijinul faţă de revoltele ce au avut loc în ultimele săptămâni acolo şi faţă de instalarea unui regim islamic, notează Channel News Asia.
“Dacă vreţi ca oamenii să aibă încredere în voi, în primul rând nu vă amestecaţi în afacerile din regiune, inclusiv în Tunisia şi Egipt. Înlăturaţi regimul sionist, care este sursa tuturor crimelor. Eliberaţi regiunea şi luaţi acest regim care este, de fapt, copilul lui Satana – SUA”, a mai spus Ahmadinejad, adresându-se americanilor şi occidentalilor.
Sursa : adevarul.ro

“Vom vedea în curând materializarea unui nou Orient Mijlociu, fără America şi regimul sionist şi în care opresorii nu vor mai avea niciun loc“, a spus Ahmadinejad mulţimii de iranieni.
În cadrul discursului în care a evocat evocând revoltele din Egipt şi Tunisia, Ahmadinejad i-a avertizat pe egipteni să aibă grijă cu Statele Unite.
“Statele Unite au adoptat o faţă prietenoasă şi susţin că sunt prieteni cu oamenii din Africa de Nord şi cu cei din ţările arabe, dar fiţi vigilenţi şi uniţi. Veţi ieşi învingători. Naţiunea iraniană este prietenul vostu şi este dreptul vostru de a vă alege calea. Naţiunea iraniană vă sprijină acest drept“, le-a transmis el egiptenilor.
Iranul, care nu are relaţii diplomatice cu Egiptul, şi-a exprimat sprijinul faţă de revoltele ce au avut loc în ultimele săptămâni acolo şi faţă de instalarea unui regim islamic, notează Channel News Asia.
“Dacă vreţi ca oamenii să aibă încredere în voi, în primul rând nu vă amestecaţi în afacerile din regiune, inclusiv în Tunisia şi Egipt. Înlăturaţi regimul sionist, care este sursa tuturor crimelor. Eliberaţi regiunea şi luaţi acest regim care este, de fapt, copilul lui Satana – SUA”, a mai spus Ahmadinejad, adresându-se americanilor şi occidentalilor.
Sursa : adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu