luni, 27 decembrie 2010

Revoluţionarul” Julian Assange încasează două treimi din fondul de salarii al WikiLeaks şi va primi 1,2 milioane euro pentru autobiografia încă nescrisă

* Australianul, acuzat de unii disidenţi din echipa sa că se poartă ca un "stăpân de slavi" nu este nicidecum strâmtorat cu banii, deşi una dintre suedezele "violate" s-a plâns că a trebuit să-i plătească un bilet de tren, iar el i-a explicat că nu voia să-şi utilizeze cardul, pentru a nu fi interceptat de urmăritori
Partea leului din fondul de salarii aflat la dispoziţia echipei WikiLeaks îi revine fondatorului siteului, Julian Assange, al cărui salariu pe 2010 este situat la 86.000 dolari americani, respectiv două treimi din fondul de salarii.
Dezvăluirea a fost făcută de cotidianul The Wall Street Journal(WSJ), care a obţinut date privind finanţarea WikiLeaks de la fundaţia germană Wau Holland Foundation ( Wau Holland Stiftung - WHS). Organizaţia este privită drept "divizia financiară" a WikiLeaks

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu