miercuri, 22 decembrie 2010

În SUA, criza economică afectează... condamnările la moarte

22 decembrie 2010
mai puţine condamnări la moarte din cauza crizei
mai puţine condamnări la moarte din cauza crizei

BUGET REDUS… Statele Unite au executat mai puţini oameni în acest an, printre motivele care au determinat acest trend figurând greutăţile în aprovizionarea cu o substanţă folosită în injecţiile letale şi costul mare al execuţiilor, într-o perioadă în care toate statele încearcă să scadă cheltuielile publice, potrivit unui raport al Death Penalty Information Center, publicat marţi şi citat de Reuters.
Raportul arată că numărul execuţiilor a scăzut cu 12% în 2010, an în care s-a înregistrat una dintre cele mai reduse cifre de la reintroducerea pedepsei capitale, în 1976.
Texas conduce în ceea ce priveşte numărul de execuţii, 17 dintre cele 46 de persoane condamnate la moarte fiind executate.
"Fie că este vorba de îngrijorări legate de costul pedepsei capitale, în vremuri în care bugetele sunt reduse, de riscul de a executa un inocent, incorectitudine sau alte motive, naţiunea continuă să se îndepărteze de pedeapsa cu moartea şi în 2010", spune Richard Dieter, director executiv al centrului.
Unul dintre factorii care au contribuit la întârzierea execuţiilor este legat de dificultatea obţinerii pentotalului de sodiu, un medicament folosit în injecţiile letale, spune Death Penalty Information Center.În 2010, s-au înregistrat 114 condamnări la moarte, cel mai redus nivel din 1976, în scădere cu două treimi faţă de nivelul record din 1996

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu