Tot ce veţi citi mai jos reprezintă fragmente dintr-un material scris al profetei Ruth Montgomery (1913-2001), tradus în limba română de către site-ul “Secretele lui Lovendal”. Materialul provine din cartea profetei apărută în anul 1979 şi intitulată “Străini printre noi”.
Axa şi crusta Pământului se vor schimba inevitabil în zilele noastre
Ghizii săi i-au spus să se uite la schimbarea de neevitat din axa şi crusta Pământului, ce va avea loc la începutul secolului viitor (n.t. cartea fiind scrisă în 1979, se referă deci la perioada în care ne aflăm în prezent). În ciuda tuturor eforturilor oamenilor de ştiinţă şi a inginerilor, această schimbare va avea loc.
Vremea se va înrăutăţi din ce în ce mai mult…
Schimbarea va avea anumite semne. Perioadele de revoluţie ale Pământului vor încetini în ultimii ani ai acestui secol (n.t. adică sfârşitul anilor 1990). Vremea se va înrăutăţi în multe zone. Furtunile vor deveni din ce în ce mai violente, cu căderi mari de zăpadă, vijelii puternice şi umiditate crescută.
…şi vor avea loc erupţii vulcanice majore şi cutremure
Cu puţin timp înainte de schimbare, vor exista două mari tipuri de semne. Erupţiile vechilor vulcani din insulele mediteranene, America de Sud şi California va da naştere la molimi, şi, la scurt timp după asta, vor avea loc cutremure majore ce vor afecta largi teritorii din Europa de Nord, Asia şi America de Sud, toate acestea provocând uriaşe valuri tsunami.
Aceste semne vor constitui antemergătoarele schimbării în sine, iar unii oameni, prevăzători, se vor muta din zonele marine de coastă, precum şi din alte zone expuse (ca cele vulcanice). Dar alţii vor rămâne la locurile lor, refuzând să creadă că această schimbare a scoarţei Pământului va avea loc.
Soarele va răsări de la apus, iar stelele se vor mişca ameţitor
Înaintea schimbării propriu-zise, Pământul îşi va schimba orbita. În zonele unde va fi zi, Soarele va părea că stă fixat deasupra cerului, şi apoi va da înapoi pentru o scurtă perioadă de timp, în timp ce Pământul îşi va găsi o nouă poziţie relativă faţă de Soare. În zonele unde va fi noapte, stelele vor părea că se învârt ameţitor pe cer, şi când se vor apropia zorii, Soarele pare că va răsări de la apus.
Vor apărea noi teritorii, iar cele vechi se vor scufunda
Suprafaţa Pământului va tremura tot timpul, iar în unele locuri se vor găsi adevărate zone cu apă fierbinte. Apele oceanelor şi mărilor vor revărsa şi vor acoperi continentele. În acelaşi timp, explozii simultane de sub scoarţa Pământului vor aduce la suprafaţă noi teritorii, în timp ce altele se vor scufunda în ape.
Zonele tropicale ale Pământului vor îngheţa şi miliarde de oameni şi animale vor muri de frig
Pe Pământ vor apărea schimbări climatice dramatice. Unele locuri friguroase vor deveni călduroase, iar alte zone tropicale vor îngheţa. Miliarde şi miliarde de oameni şi animale vor muri de frig, acolo unde vor apărea noii poli ai Pământului.
Dacă vreţi să scăpaţi, adăpostiţi-vă în Canada
Vânturi puternice îngrozitoare vor mătura totul în cale. De exemplu, New York-ul va dispărea de pe suprafaţa Pământului, iar din peninsula Florida nu vor rămâne decât câteva insule izolate. Canada, în schimb, va fi ferită relativ în a se scufunda, aşa că ea reprezintă un loc bun pentru cei care vor să supravieţuiască în continuare.
În oraşele ce vor supravieţui se va instala un adevărat haos
Civilizaţia umană va suferi schimbări dramatice, căci multe din clădiri, uzine, fabrici, locuinţe şi multe alte facilităţi vor dispărea. Oraşele (cele care vor mai rămâne) vor avea parte de un mare haos. Suburbiile vor fi primele zone aglomerate de sutele de milioane de refugiaţi proveniţi din centrele metropolitane.
Există oameni care ştiu demult de această schimbare. Noi, populaţia obişnuită, de ce nu ştim?
Există, de asemenea, înregistrări şi dovezi de la multe mari civilizaţii ce au existat înaintea noastră şi care vor fi descoperite după ce această schimbare va avea loc. Ghizii lui Ruth Montgomery i-au spus că această schimbare reprezintă un eveniment cosmic, un lucru de studiat şi de urmărit în acest colţ de Univers. Astfel, se explică prezenţa unui mare număr de extratereştri şi OZN-uri în ultimele decenii. De asemenea, se pare că există şi multe organizaţii terestre care ştiu de această schimbare majoră a Pământului şi s-au pregătit pentru acest eveniment de zeci de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu