Orice relatie poate fi vindecata, orice relatie poate deveni minunata, dar
procesul de vindecare nu poate incepe decat cu noi insine. Este nevoie sa avem curajul sa ne folosim de adevar, sa fim absolut cinstiti cu noi insine.
Chiar daca nu putem fi cinstiti cu tot restul lumii, este important sa fim cinstiti macar cu noi insine. Chiar daca nu putem controla tot ce se intampla in jurul nostru, putem face cel putin efortul de a ne controla propriile reactii. Aceste reactii controleaza visul vietii noastre, visul nostru personal.
Ele sunt cauzele fericirii sau nefericirii noastre.
Reactiile noastre sunt cheia unei vieti implinite sau nu. Daca putem invata sa
ne controlam reactiile, ne vom putea schimba obisnuintele, iar apoi intreaga viata.
Noi suntem singurii responsabili pentru consecintele faptelor, gandurilor, sentimentelor si cuvintelor noastre.
Nu intotdeauna ne dam seama ce cauze au stat la baza acestor consecinte - ce emotii, ce ganduri precise -, dar este limpede ca suferim sau ne bucuram ca urmare a unor atitudini personale.
Auto-controlul este necesar in fiecare clipa.
Este nevoie de mult timp si de mult curaj pentru a atinge maiestria in arta auto-
controlului, caci este mult mai usor sa interpretam totul la modul personal si sa reactionam asa cum o facem de regula. Acest mod de viata ne conduce insa la numeroase greseli, la foarte multa suferinta si durere, caci reactiile noastre nu fac altceva decat sa genereze mai multa otrava emotionala si sa amplifice drama noastra personala.
Daca va veti controla reactiile, veti descoperi ca foarte curand veti putea vedea, percepand lucrurile exact asa cum sunt. in mod normal, mintea percepe lucrurile asa cum sunt, dar din cauza felului in care am fost programati, a numeroaselor convingeri pe care le-am achizitionat in timp, noi interpretam tot ceea ce percepem, dar mai ales ceea ce vedem.
Exista o mare diferenta intre viziunea oamenilor prinsi in magia Visului si arta de a vedea obiectiv realitatea, exact asa cum este ea. Diferenta rezulta din felul in care reactioneaza corpul nostru emotional in fata realitatii percepute.
Spre exemplu, daca mergeti pe strada si un necunoscut va spune: "Esti un prost", dupa care merge mai departe, dumneavoastra puteti percepe foarte diferit acest lucru. Puteti accepta imediat cuvintele necunoscutului, gandindu-va: "Da, cred si eu ca sunt foarte prost", sau va puteti infuria.
Va puteti simti umilit, sau puteti pur si simplu sa ignorati cuvintele acestuia.
Adevarul este ca persoana respectiva era macinata de propria sa otrava
emotionala si v-a spus ce v-a spus numai pentru ca ati fost prima persoana care i-ati iesit in cale. De fapt, otrava lui nu avea nimic de-a face cu dumneavoastra. Nu era o poveste personala. Daca puteti intelege acest adevar, nu reactionati in nici un fel.
Puteti foarte bine sa va ganditi: "Bietul om! Probabil ca sufera foarte mult,
daca mi-a putut spune asa ceva!", dar nu luati cuvintele sale la modul personal.
Acesta este doar un exemplu, dar principiul poate fi aplicat la aproape tot ceea ce se intampla, in fiecare moment. Noi avem un ego mititel, care interpreteaza intreaga realitate din jurul lui ca si cum l-ar afecta direct, lucru care il conduce la reactii exagerate. Noi nu intelegem ce se petrece cu adevarat in jurul nostru pentru ca reactionam imediat si transformam astfel evenimentele intr-o parte din visul nostru.
Reactiile noastre se nasc din convingerile inradacinate adanc in subconstientul nostru. Noi am repetat de o mie de ori aceste reactii, asa ca au devenit o rutina pentru noi.
Ne-am conditionat astfel sa reactionam intr-un anume fel. Tocmai in asta consta provocarea: in a ne schimba reactiile normale, rutinele zilnice, in a ne asuma riscuri si in a face alegeri diferite. In cazul in care consecintele nu sunt cele dorite, putem face noi schimbari in viata noastra, mereu si mereu, pana cand ajungem la rezultatul dorit.
Adevarata misiune pe care o avem in viata este aceea de a deveni fericiti. Pentru a putea deveni fericiti, noi trebuie sa ne privim in fata convingerile, felul in care ne judecam si ne victimizam singuri, renuntand la acest mod de viata.
Sa spunem ca o tanara femeie intalneste un barbat, fata de care simte o atractie puternica.
Hormonii ei o iau razna, iar ea simte ca nu mai poate trai fara el. Toate prietenele ei vad imediat ce fel de om este respectivul: dependent de droguri, somer etc. Are toate insusirile care le fac pe femei sa sufere atat de mult. Numai ea il vede altfel: este frumos, inalt, puternic, fermecator. Ea isi creeaza o imagine despre barbatul respectiv si neaga tot ceea ce nu doreste sa vada.
Se amageste singura. in orbirea ei, ea vrea sa creada cu tot dinadinsul ca relatia ei cu el va merge. Prietenele ei incearca sa o avertizeze: "Bine, dar este dependent de droguri, este un betiv, este somer", dar ea le raspunde: "Da, dar iubirea mea il va schimba".
Evident, parintii fetei il detesta de la bun inceput pe alesul acesteia. Ei sunt ingrijorati pentru fata lor, caci isi dau imediat seama incotro se indreapta. ii spun: "Nu este bun pentru tine". Dar fata le raspunde: "M-am saturat sa imi spuneti voi ce sa fac cu viata mea". Ea se impotriveste sfaturilor primite de la mama si de la tatal ei si isi urmeaza calea hormonilor, continuand sa se amageasca si sa isi justifice alegerile: "Este viata mea si fac ce vreau cu ea".
Cateva luni mai tarziu, relatia ei cu barbatul respectiv o readuce cu picioarele pe pamant. Adevarul incepe sa iasa la lumina, iar ea il acuza pe barbat pentru ceea ce a refuzat singura sa vada. Nici unul nu il respecta pe celalalt, se abuzeaza reciproc, dar acum este in joc orgoliul ei. Cum s-ar putea intoarce acasa, cand ar trebui sa recunoasca faptul ca mama si tata au avut dreptate? Acest lucru le-ar da prea mare satisfactie. Oare cat timp ii va mai trebui acestei femei sa-si invete lectia?
Cat de putin se iubeste pe sine?
Care este limita auto-abuzului in cazul ei?
Suntem vii si deci trebuie sa ne asumam riscuri. si chiar daca esuam, ce conteaza?
Cui ii pasa? Nu are nici cea mai mica importanta.
invatam din greseala noastra si ne continuam drumul, fara prejudecati.
Pretul celui care se iubeste pe sine este foarte mare, ceea ce inseamna ca toleranta sa fata de abuzurile comise asupra sa este foarte mica. Asemenea oameni se respecta pe sine.
Ei se plac asa cum sunt, iar acest lucru le sporeste pretul. Daca sunt anumite aspecte legate de sine care le displac, pretul coboara.
Uneori, auto-condamnarea este atat de puternica incat oamenii simt nevoia sa se umileasca numai pentru a se putea accepta. Daca nu-ti place o persoana, nu ai decat sa pleci de langa ea. Daca nu-ti place un grup de persoane, nu ai decat sa pleci din acel grup.
Daca nu te placi pe tine insuti nu ai insa unde sa pleci.
Singura posibilitate care iti mai ramane este sa te reduci la tacere, sa te
refugiezi intr-un alt plan mental.
Pe unii ii ajuta alcoolul. Pe altii drogurile. Unii prefera sa manance incontinuu, numai sa uite de sine. Auto-abuzarea poate lua apoi forme din ce in ce mai rele.
Exista oameni care se urasc cu adevarat. Ei sunt auto-distructivi si se omoara incetul cu incetul, caci nu au curajul sa se sinucida rapid.
Daca veti observa pe cineva auto-distructiv, veti remarca faptul ca el are tendinta de a atrage oameni la fel ca el. Ce putem face daca nu ne placem asa cum suntem? Unii isi ineaca amarul in alcool, pentru a uita de suferinta. Alcoolul este o scuza buna. si unde este cel mai usor sa facem acest lucru? intr-un bar. Pe cine gasim acolo? Alti oameni la fel ca noi, care incearca sa se evite pe sine, ametindu-se. Ne imbatam impreuna, incepem sa vorbim despre suferintele noastre si ne intelegem cat se poate de bine. incepe chiar sa ne placa aceasta stare. Ne intelegem reciproc, caci rezonam pe aceeasi frecventa. si noi si ceilalti suntem auto-distructivi.
Ne putem chiar gasi o pereche de acest fel. Ne vom rani reciproc, dar vom crea o relatie perfecta pentru iadul pe care il cultivam.
Ce se intampla insa daca ne schimbam? Sa spunem ca dintr-un motiv sau altul nu mai simtim nevoia sa bem alcool. Ne simtim bine cu noi insine, si chiar ne bucuram de prezenta noastra. Am renuntat la alcool, dar nu si la prietenii nostri, care continua sa bea. Ei se imbata, devin astfel ceva mai fericiti, dar noi ne dam seama ca fericirea lor nu este reala. Ceea ce ei numesc fericire nu este decat o revolta impotriva durerii lor emotionale. Ei sunt atat de raniti in "fericirea" lor incat ajung sa se distreze ranindu-i pe altii sau pe ei insisi.
Simtim acum ca nu ne mai potrivim in acest cerc, iar amicii nostri ne resping la randul lor, caci isi dau seama ca nu mai suntem la fel ca ei. "imi dau seama ca ma
respingi, caci vad ca nu mai bei cu mine, nu te mai droghezi impreuna cu mine". A
sosit momentul sa facem o alegere: putem sa ne intoarcem de unde am plecat, sau putem sa ne ridicam pe un alt nivel de frecventa, intalnind acolo oameni care se accepta pe sine, asa cum facem noi. Patrundem practic astfel intr-o alta lume, intr-o alta realitate, care are alte reguli, inclusiv pentru relatii, si in care nu vom mai fi niciodata dispusi sa acceptam abuzurile altora.
SEXUL: CEL MAI MARE DEMON DIN IAD :
Visul Planetei ne face sa ne dorim sa justificam tot ceea ce ne inconjoara, sa evaluam toate lucrurile, etichetandu-le in bune sau rele, in drepte sau nedrepte, desi ele sunt exact ceea ce sunt, punct.
Oamenii acumuleaza foarte multa cunoastere, tot felul de convingeri, de principii morale, de reguli, invatate de la familie, de la societate, de la religie. Ei isi bazeaza cea mai mare parte a comportamentului lor, a sentimentelor lor, pe aceasta cunoastere.
Ei isi creeaza singuri ingeri si demoni, iar intre toti, sexul devine cel mai mare demon din iad. Sexul a ajuns astfel sa fie considerat cel mai mare pacat al oamenilor, desi trupul lor a fost creat special pentru sex.
Omul este o fiinta biologica, deci sexuala, iar lucrurile nu pot fi schimbate. Corpul este plin de intelepciune. Inteligenta lui este structurata in genele sale, in ADN-ul sau. ADN-ul nu trebuie sa inteleaga sau sa justifice ceva anume; el stie. Problema oamenilor nu este legata de sex, ci de felul in care isi manipuleaza ei cunoasterea si judecatile, in conditiile in care nu exista nimic de justificat.
Este atat de greu pentru minte sa se abandoneze, sa accepte ca lucrurile sunt cele care sunt. Orice om are un adevarat set de principii legate de ceea ce ar trebui sa fie sexul, de ceea ce ar trebui sa insemne o relatie, iar aceste convingeri sunt complet distorsionate.
in iad, noi platim un pret mare pentru o experienta sexuala, dar instinctul nostru este atat de puternic incat suntem dispusi sa platim acest pret. in urma experientei noastre noi ramanem cu o stare de vinovatie, de rusine.
Auzim atatea lucruri legate de sex: "Uite ce face femeia aceea! Vai! Uite-l pe barbatul acela, cum se comporta!" Avem atatea definitii legate de ceea ce trebuie sa insemne o femeie, un barbat, cum ar trebui sa se comporte fiecare din punct de vedere sexual... Barbatii sunt considerati intotdeauna ori prea macho, ori prea efeminati, in functie de cel care judeca. Femeile sunt considerate prea slabe sau prea grase.
Avem un milion de pareri despre felul in care ar trebui sa arate o femeie pentru a fi frumoasa. Ea ar trebui sa isi cumpere anumite haine, sa afiseze o anumita imagine pentru a fi seducatoare. in caz contrar, ea ajunge sa creada ca nu este buna de nimic, ca nimeni nu o poate placea.
Oamenii au ajuns sa creada atat de multe minciuni legate de sex incat aproape
nimeni nu se mai bucura deschis de sex. "Sexul este ceva animalic. Este ceva rau. Ar trebui sa ne fie rusine ca avem sentimente erotice".
Singura care joaca acest joc este mintea; corpului nu-i pasa de ceea ce crede mintea. El continua sa aiba nevoi sexuale. in anumite momente din viata, nimeni nu se poate impiedica sa nu simta atractia sexuala.
Acest lucru este absolut normal. in nici un caz nu ar trebui sa reprezinte o problema. Corpul se simte trezit din punct de vedere sexual atunci cand este excitat fizic, cand este atins, cand este stimulat vizual, cand vede o posibilitate de a face sex.
Cateva minute mai tarziu, daca impulsul inceteaza, corpul nu mai simte nevoia sexuala; cu mintea este insa o cu totul alta poveste...
Sa spunem ca sunteti o femeie casatorita si ca ati fost crescuta dupa principiile catolice. Aveti in minte tot felul de idei despre ceea ce ar trebui sa fie sexul, despre ceea ce este bine sau rau, corect sau incorect, despre ceea ce este acceptabil si ceea ce este un pacat.
Astfel, pentru ca sexul sa fie un act corect, este nevoie sa semnezi un contract; daca nu ai semnat contractul, el devine un pacat. V-ati dat cuvantul sa-i fiti loiala partenerului dumneavoastra, dar intr-o zi mergeti pe strada si vedeti un alt barbat.
Simtiti o atractie puternica; cel care simte atractia este corpul. Nu este nici o problema; asta nu inseamna ca trebuie sa treceti la fapte. Senzatia este inevitabila, caci ii apartine corpului dumneavoastra.
Ati fost crescuta cu convingerea ca este ceva rau, deci imediat apare judecata. si astfel incep drama si conflictul.
Mai tarziu, va ganditi la barbatul respectiv, si gandurile dumneavoastra sunt suficiente pentru a va trezi din nou hormonii. Din cauza puternicei memorii a mintii, este ca si cum ati vedea din nou barbatul in fata dumneavoastra, iar corpul va reactiona la fel.
Daca mintea ar lasa corpul in pace, acesta ar uita cu desavarsire de barbatul respectiv, ca si cum nu l-ar fi vazut niciodata. Dar mintea isi aminteste, si intrucat stiti ca acest lucru este gresit, incepeti sa va judecati singura.
Mintea afirma ca nu este bine ce faceti si incearca sa reprime ceea ce simte ea insasi. Se intampla insa un fenomen ciudat. Cu cat incerci sa-ti reprimi mai tare mintea, cu atat mai abitir se gandeste aceasta la obiectul ei. Dupa o vreme, eroina noastra se intalneste din nou cu barbatul respectiv, si desi situatia difera, corpul ei reactioneaza cu mult mai multa putere.
Daca ar fi renuntat de la bun inceput la judecata ei, poate ca a doua oara ea nu ar fi avut nici o reactie. Dar acum ea vede barbatul, simte o puternica nevoie sexuala, dupa care are tendinta sa se judece: "Doamne, ce fac? Sunt ingrozitoare!" Se simte vinovata, deci trebuie sa fie pedepsita. Starea ei proasta se amplifica, si totul a pornit de la un balon de sapun, caci in fond nu s-a intamplat nimic: totul s-a petrecut in interiorul mintii ei.
Poate ca barbatul respectiv nici nu a observat ca ea exista. Femeia incepe sa isi imagineze tot felul de scenarii, sa faca presupuneri, si tot gandindu-se la el, ajunge sa il doreasca din ce in ce mai tare. Face cunostinta cu el, ii vorbeste, este o relatie frumoasa, dar ea devine obsedata, caci se teme.
Apoi cei doi fac dragoste, experienta care este simultan extraordinara si cumplita. Acum femeia simte cu adevarat nevoia sa fie pedepsita. "Ce femeie isi lasa dorinta sexuala sa fie mai puternica decat principiile ei morale?" Mintea incepe sa joace acum tot felul de jocuri. Desi o doare inima, ea poate nega sentimentele care o anima, sau poate incerca sa-si justifice actiunile pentru a evita durerea emotionala.
"Eh, probabil ca si sotul meu face acelasi lucru".
Atractia devine si mai puternica, dar de data aceasta nu se mai datoreaza
corpului, ci mintii, care joaca un anumit joc. Teama devine o obsesie, si continua sa se auto-alimenteze. Ori de cate ori femeia va face dragoste cu barbatul, ea va trai o experienta extraordinara, dar nu neaparat fiindca el este extraordinar, ci mai degraba pentru ca toata acea tensiune, toata acea teama va fi eliberata.
Pentru a retrai experienta, mintea joaca un joc nou, punand intensitatea experientei pe seama barbatului, dar acest lucru nu este adevarat.
Drama continua sa creasca astfel, dar totul nu este altceva decat un simplu joc mental. Ea nu are la baza nici un fel de realitate, si in nici un caz iubire, caci acest tip de relatii sunt foarte distructive. Ele sunt inclusiv auto-distructive, caci femeia isi face singura rau, iar ceea ce o doare cel mai tare este zona convingerilor sale. Nu conteaza daca acestea sunt corecte sau gresite; cert este ca ea isi incalca propriile principii. intr-un fel, acelasi lucru ni-l dorim si noi, dar de pe pozitia luptatorului spiritual, nu a victimei.
Din pacate, eroina noastra se va folosi de aceasta experienta pentru a patrunde inca si mai adanc in interiorul iadului, nu pentru a iesi din acesta.
Mintea si corpul au nevoi complet diferite, dar mintea detine controlul asupra corpului fizic. Pe de alta parte, corpul are o serie de nevoi care nu pot fi evitate; de pilda, el trebuie hranit cu alimente si apa, are nevoie de un adapost, de somn, de sex. Toate aceste nevoi sunt perfect normale si sunt usor de satisfacut. Necazul este ca mintea si le asuma, facand din ele "nevoile mele".
Noi cream tot felul de imagini in mintea noastra, iar mintea simte nevoia sa-si asume responsabilitatea pentru tot ce se petrece. Ea crede ca ea este cea care are nevoie de hrana, de apa, de adapost, de haine, de sex. Realitatea este insa cu totul alta: mintea nu are acest tip de nevoi fizice. Ea nu are nevoie de hrana, de oxigen, de apa sau de sex. Cum ne putem da seama de acest lucru?
Atunci cand mintea spune: "Vreau mancare", noi mancam; la un anumit moment, corpul se satura, dar mintea continua sa creada ca are nevoie de mancare. in acest fel, noi continuam sa mancam
in exces, fara a ne satisface vreodata mintea, pentru simplul motiv ca nevoia nu este
reala.
Mintea simte nevoia sa isi schimbe masina, sa plece din nou in vacanta, sa isi ia o noua casa pentru prieteni... Toate nevoile care nu pot fi niciodata plenar satisfacute sunt mentale, nu sunt reale. Acelasi lucru se petrece si cu sexul.
Cand nevoia este pur mentala, ea nu poate fi satisfacuta, caci alaturi de nevoie mai exista si intreaga noastra cunoastere, toate prejudecatile si principiile noastre, adeseori contradictorii si imposibil de satisfacut. Asa se explica de ce sexul devine o experienta atat de dificila. in realitate, mintea nu are nevoie de sex.
Ea are nevoie de iubire, nu de sex. De fapt, sufletul, si nu mintea, este cel care are nevoie de iubire, caci mintea poate supravietui si numai cu teama. Frica este si ea un tip de energie care hraneste mintea; nu este neaparat cea mai satisfacatoare hrana, dar merge.
Noi trebuie sa-i redam corpului libertatea in fata tiraniei mintii. Daca nevoia de hrana sau de sex dispare din mintea noastra, totul devine incredibil de usor.
Primul pas consta in a imparti nevoile in doua categorii: nevoile corpului si nevoile mintii.
Omul incepe sa devina constient atunci cand incepe sa vada ceea ce nu este, cand mintea lui incepe sa realizeze ca nu este tot una cu corpul. Ea ajunge sa se intrebe: "Atunci, cine sunt eu? Sunt eu tot una cu mana? Daca imi tai mana, eu continui sa exist. inseamna ca nu sunt una cu mana". in acest fel, negand tot ceea ce nu poate fi, omul ramane singur in fata adevaratei sale fiinte, a adevaratei sale identitati, si descopera cine este.
Acest proces de descoperire a propriei identitati este un proces de lunga durata, in decursul caruia omul trebuie sa renunte la visul lui personal, la toate atasamentele care il faceau sa se simta in siguranta, pana cand ajunge sa inteleaga cine este cu adevarat.
El descopera astfel ca nu este cine credea ca este, pentru simplul motiv ca nu el
a fost cel care si-a ales singur convingerile. Acestea i-au fost inoculate. Mai mult, ele existau deja la vremea cand s-a nascut el.
El mai descopera ca nu este tot una cu trupul sau, caci poate functiona si fara corp. El incepe sa observe treptat ca nu este tot una nici macar cu visul sau, deci cu mintea. La un moment dat, cand ajunge la un nivel de profunzime suficient de adanc, el descopera ca nu este nici macar una cu sufletul lui. Atunci, el descopera ceva absolut incredibil. El descopera ca este o forta - o forta care ii permite corpului sa traiasca si mintii sa Viseze.
Fara acest eu superior, fara aceasta forta, corpul ar cadea la pamant. Fara ea, visul s-ar dizolva instantaneu. Noi suntem una cu aceasta forta, care este Viata insasi. Daca priviti in ochii unei persoane apropiate, veti putea vedea constiinta de sine, aceasta manifestare a Vietii, stralucind in ochii sai. Viata nu este corpul, nu este mintea, nu este nici macar sufletul.
Ea este o forta, care ii permite nou-nascutului sa devina treptat un copil, apoi un adolescent, apoi un adult care se reproduce, dupa care imbatraneste. Cand Viata paraseste corpul, acesta se descompune si se transforma din nou in tarana din care a provenit.
Noi suntem una cu Viata care circula prin corpul nostru, prin mintea noastra, prin sufletul nostru.
Descoperim ca suntem in fiecare copac, in fiecare animal, in fiecare planta si in fiecare piatra. Noi suntem forta care pune in miscare vantul si care respira prin intermediul corpului nostru. intregul univers este o fiinta vie, pusa in miscare de aceasta forta, iar noi suntem una cu ea. Noi suntem Viata.
Bucataria magica - PARTEA 7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu