Se afișează postările cu eticheta instrumentul perfect pentru instaurarea totalitarismului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta instrumentul perfect pentru instaurarea totalitarismului. Afișați toate postările

joi, 17 martie 2011

Julian Assange: Internetul, “cea mai mare maşinărie de spionaj”. Facebook, instrumentul perfect pentru instaurarea totalitarismului

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a apreciat marţi că Internetul este cea mai importantă metodă de spionare creată vreodată şi un obstacol în calea libertăţii de exprimare, transmite AFP.
Adresându-se studenţilor de la prestigioasa universitate britanică Cambridge, Julian Assange a afirmat că Internetul, şi în special reţeaua socială Facebook, reprezintă pentru Guverne una dintre cele mai importante modalităţi de spionare a oamenilor.
Julian Assange: Internetul, "cea mai mare maşinărie de spionaj"
El a citat astfel cazul folosirii Facebook în Egipt în urmă cu câţiva ani, caz care a avut un final nefericit pentru utilizatorii reţelei.
Cine este omul din spatele WikiLeaks: Julian Assange, hackerul care a supărat întreaga lume
“A existat de fapt o revoltă pe Facebook la Cairo în urmă cu trei sau patru ani. Ea a fost foarte redusă ca proporţii, iar după aceea (reţeaua) Facebook a fost folosită pentru a-i aresta pe principalii utilizatori, care au fost apoi bătuţi, interogaţi şi plasaţi în detenţie”, a explicat Assange.
“Internetul este cea mai mare maşinărie de spionaj pe care lumea a cunoscut-o vreodată”, a afirmat el.
Creşterea puterii acestei tehnologii ajută regimurile tiranice, a continuat el. “Nu este o tehnologie care favorizează libertatea de exprimare, nu este o tehnologie care favorizează drepturile omului”, a subliniat Assange.
“Este mai degrabă o tehnologie care poate fi folosită pentru a instaura un regim totalitar de spionaj fără precedent”, a adăugat el.
Sursa : zf.ro