luni, 16 mai 2011

Elenin/Nibiru, ce urmeaza ?!

Vesti proaste de la NASA: “cometa” Elenin AFECTEAZA Pamantul! Din analiza matematica a traiectoriei cometei rezulta ca “un corp ceresc cu o masa considerabilaa intrat deja in sistemul nostru solar si se afla pe o traiectorie de imediata vecinatate sau coliziune catastrofica fata de orbita Pamantului, in toamna lui 2011 ! Elenin este urmarita in timp ce acum traverseaza “centura de asteroizi” si se apropie de Soare, unde urmeaza sa faca o intoarcere relativ “scurta”, pentru a se indeparta apoi in spatiu! Desi pentru NASA sunt cunoscute toate datele referitoare la masa si volumul cometei, acestea nu sunt facute publice! Din efectele pe care aceasta le are insa asupra altor corpuri ceresti, se poate presupune ca este vorba nu despre o simpla cometa, ci de o “ministea neutronica”, adica un corp cu masa superdensa si gravitatie pe masura! Se mai stie ca in data de 11.03 ac, cometa s-a aflat pe aceeasi axa cu Pamantul (la mijloc) si Soarele! De aici vin …”speculatiile”: de fiecare data cand a existat aceasta aliniere, cutremure uriase au avut loc pe Pamant! Anterior marelui cutremur japonez, cometa a mai fost aliniata cu Terra si la puternicul cutremur din Chile si cel din Noua Zeelanda! Punctul critic este: daca Elenin ar fi fost o cometa “obisnuita”, masa ei nu ar fi fost suficienta pentru a afecta in vreun fel Pamantul! Dar constatarile arata ca “ceva” a afectat deja Pamantul, facndu-i axa de rotatie sa “tremure”, asa cum se observa si din aspectul orbitelor stelare “duble” si “ingrosate” atunci cand se fixeaza obiectivul camerei foto pe “axa cereasca”!

Dar daca pana acum “cometa” se afla la distante mari , ceea ce urmeaza va fi tot mai aproape de noi ! Clipul de mai jos e comentat de David Morrison, Astrobiology Senior Scientist la NASA. Iata ce ne spune:

Sumarizand:
- Elenin NU e o cometa si nici nu poate fi, dupa cum se comporta pana in prezent!
- La data producerii clipului, 15 Martie ac, se face simularea pe modelul pus la dispozitie de NASA, JPL. Remarca: in softul respectiv nu se numeste obiectul ceresc “cometa”, ci doar “Elenin” cu indicativul “C 2010 X1″!
- In 4 Septembrie 2010, Elenin era la 6, 258 Unitati Astronomice departare, pe aceeasi axa cu Soarele si Pamantul (Pamantul in opozitie cu celalte doua!) : in acea zi s-a produs cutremurul din Noua Zeelanda! O “cometa clasica” nu ar fi putut face asa ceva!
- Daca ne intoarcem in timp, pe 27 Februarie 2010, Elenin se afla la 6, 042 UA fata de Terra, din nou aliniament cu Soarele si Pamantul, cand a avut loc cutremurul de  8,8 din Chile!
- Mergand pe soft “in viitor” pe 26/27 Septembrie 2011, avem in ordine: Mercur, Soare, Elenin…Pamant, pe aceeasi axa! Dar diastanta este de numai 0,381UA  fata de Pamant! Apoi,  Elenin si Pamantul se apropie si mai mult, pana la 0,232 UA unul fata de celalalt pe 17 Octombrie! (Daca Elenin e intradevar o “stea pitica”, as lua in considerare si o modificare a orbitei Pamantului  – apropiere catre Soare + o accelerare a vitezei sale de revolutie, in prima faza, apoi… iar modificare de orbita a Pamantului – departare de Soare,  create de atractia masei Elenin! GV)
- In  jurul datei  de  5 Noiembrie, vom fi in “trena meoritica/asteroizi” pe care Elenin ii cara dupa el si care ne vor izbi din plin!
- Noiembrie 23 alta aliniere: Soare, Pamant, Elenin ! Distanta: 0,596 UA ! Dupa aceasta data… putem rasufla…daca “mai putem”! Softul se poate accesa pe site NASA – JPL astfel ca oricine poate verifica!
Toate aceste “date critice” dureaza prin efece datorita compunerii vectorilor de viteza, cam 3 zile calendaristice !
Lucrurile sunt foarte serioase: deja in Groenlanda, Soarele a rasarit in acest an cu 2 zile mai devreme, fapt  astronomic fara precedent, semn ca Pamantul isi schimba deja coordonatele!
Sa mai avem in vedere si datele:
  – Pe 25 Septembrie: Soarele Elenin, Mercur, Pamant, Saturn, Uranus sunt aliniate!
http://1.bp.blogspot.com/-cRoBUEAVZ70/TVvY4vnta0I/AAAAAAAAA4c/sCssoIPyIec/s1600/zz+Nasa+Large+Dwarf.jpg
Ce se poate intampla?
- Nimic, daca suntem “norocosi”!
- Daca “nu suntem norocosi”: posibile cutremure gigantice, eruptii, etc.,  ploi meteoritice si asteroizi lovind pamantul, modificarea totala a climei datorita modificarii orbitei pamantului, maree gigantice datorate atractiei Elenin, Luna ar putea fi distrusa sau captata din orbita pamantului, etc, etc…
NOTA: Toata teoria mi se pare corecta, cu exceptia “datelor calendaristice”: daca orbita terestra si viteza de revolutie sunt modificate, toate datele se schimba! In plus: “noua orbita” terestra daca va fi mai aproape de Soare, temperatura va creste considerabil, iar la indepartare opusul !
Bad News from NASA: Proof That Comet Elenin Is Affecting Earth

SURSA;  http://georgevalah.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu